Decizie de ultimă oră în cazul liderului celor şapte violatori din Vaslui. Ce i-au impus judecătorii pentru următorii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Vaslui a decis marţi, 17 decembrie, eliberarea condiţionată a liderului celor şapte violatori, Silviu Burada. Acesta a fost condamnat în 2015 la 10 ani de închisoare.

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au admis propunerea comisiei speciale din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a Silviu-Ovidiu Burada, tânărul din Văleni acuzat că a orchestrat violul în grup din noiembrie 2014, care a scandalizat opinia publică din România. Burada a fost condamnat definitiv în 2015 la 10 ani de închisoare, însă a reuşit să îndeplinească fracţia necesară liberării condiţionate, graţie recursului compensatoriu, deşi nu a executat nici jumătate din pedeapsă. 

Odată cu admiterea propunerii privind liberarea condiţionată, judecătorii au decis ca intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii efective pedepsei (2024) să constituie termen de supraveghere pentru condamnat.În această perioadă, Burada trebuie să respecte o serie de obligaţii.

”Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul Burada Ovidiu Silviu se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.101 alin.2 lit.b C.pen., condamnatul Burada Ovidiu Silviu va respecta, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul din programele de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere”, se menţionează în hotărârea pronunţată marţi de Judecătoria Vaslui. 

Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă, însă până în prezent procurorii nu au contestat niciuna dintre decizii în cazul celorlalţi şase violatori eliberaţi, la rândul lor, mult mai devreme în baza recursului compensatoriu.

Cei şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 ani, au fost acuzaţi că în luna noiembrie 2014 au violat o elevă de 18 ani, timp de mai multe ore, supunând-o unor suplicii greu de imaginat. 

Toţi cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv, după comiterea faptei, însă au ieşit de după gratii după doar cinci luni, fiind plasaţi în arest la domiciliu.  În luna august, 2015, odată cu pronunţarea primei sentinţe, Judecătoria Vaslui a dispus rearestarea celor şapte. Aceştia au fost condamnaţi definitiv la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru viol şi lipsire de libertate.


Cazul violului din Vaslui a provocat o reacţie fără precedent pentru opinia publică din România, urmare a campanie permanente de denigrare a victimei, precum şi atitudinea sfidătoare a celor şapte tineri, puşi în libertate în timpul anchetei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite