Ziua Internaţională a Copilului, serbată la sediul PMP Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din organizaţia judeţeană PMP Mehedinţi au oferit, joi, cadouri mai multor copii din diferite cartiere ale municipiului Drobeta Turnu Severin, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Membrele Organizaţiei Femeilor din PMP Mehedinţi, împreună cu preşedintele organizaţiei judeţene, Eugen Golea, au contribuit la realizarea unei surprize, care a fost primită cu mare bucurie de către copiii invitaţi, alături de părinţii acestora. Fiecare copil a primit dulciuri din partea femeilor din organizaţie, cu ocazia Zilei Copilului, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 1 iunie.

„Este o zi minunată în care sărbătorim copilul, vrem să bucurăm împreună cu aceşti copii şi, de ce nu, să-i pregătim pentru o societate mai curată, mai frumoasă. Le-am pregătit foarte multe surprize, sper să fim pe placul lor şi să bucure de ele şi să ne mai întâlnim şi cu alte ocazii, nu doar de Ziua Copilului. Vom rămâne aproape de aceşti, de familiile lor”, a spus Gina Carmen Popa, preşedinta organizaţiei de femei din PMP Mehedinţi. Copiii i-au răsplătit pe organizatori cu un recital de poezii pe măsura evenimentului.

Sediul PMP Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin a fost amenajat special pentru serbarea copiilor, fiind umplut de baloane divers colorate. Copiii au avut acces chiar în sala în care se desfăşoară şedinţele biroului politic local, unde au putut să stea pe scaunele pe care de regulă stau liderii PMP.

Citeşte şi:

Ziua Copilului. 7 idei care vor transforma 1 iunie într-una din cele mai frumoase amintiri ale copilăriei

De ziua lor, copiii au intrarea gratuită la muzeele din Târgovişte

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite