Turnu Severin: Un bărbat din Halânga este dat dispărut, după viitura de aseară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 59 ani, din Halânga, comuna mehedinţeană Izvorul Bârzii, este dat dispărut după ce a fost luat de apele învolburate ale unui pârâu. El este căutat de poliţie, primărie, dar şi de săteni.

Dispariţia bărbatului vine în urma unei furtuni puternice, însoţită de grindină, care s-a abătut noaptea trecută peste nordul judeţului Mehedinţi. Omul vroia să ajungă la nişte rude dintr-un sat învecinat şi s-a aventurat cu căruţa şi calul printr-un pârâu. Animalul şi atelajul distrus au fost găsite, azi dimineaţă, de un sătean. Bărbatul însă este căutat şi acum de autorităţi.

“Azi dimineaţă, în jurul orei 6,33, ofiţerul de serviciu al Poliţiei Severin a fost sesizat, prin 112, de un localnic din Pârlagele, comuna Bâlvăneşti, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe raza satului, a găsit în punctual Valea Neagonei, în pârâu, o căruţă împotmolită în namol, avariată, dar fără proprietar”, precizează inspectorul principal Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.     
 
25 de oameni au împânzit satul
Sătenii dau vina pe autorităţi pentru nenorocire. Ei spun că dacă a fost luat de apă,  bărbatul este a doua viaţă care se pierde în trei luni, din cauza faptului că drumul către localitatea Pârlagele trece printr-un pârâu.

Căutările bărbatului sunt efectuate atât de poliţişti, cât şi de localnici, circa 25 de oameni împânzind satul pentru a-l găsi. “În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că vehiculul cu tracţiune animală şi calul îi aparţine lui A. Toma, de 59 ani, din satul Halânga, care, miercuri, în jurul prânzului, plecase cu căruţa în direcţia satului Pârlagele, cu scopul de a ajunge la vara sa, unde era şi aşteptat”, adaugă inspectorul principal Nicolae Lohon.  

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite