Turnu Severin: Peste 200 hectare de păşune şi pădure, inundate în sudul judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debitul Dunării a ajuns la 11.200 mc/s. În sudul judeţului Mehedinţi, fluviul a inundat deja 230 hectare de păşune şi păşune. Autorităţile susţin că, deocamdată, nu se impune construirea digurilor.

Conform hărţii de risc, în judeţul Mehedinţi, există două zone, în care locuinţele sunt expuse inundaţiilor. Este vorba despre satul Cozia- comuna Pristol, unde avem 18 case cu 44 de anexe gospodăreşti şi comuna Hinova, cu 45 de locuinţe, dar şi cele două ferme piscicole din Gârla Mare şi Salcia. Potrivit specialiştilor, acestea pot fi inundate doar în momentul în care Dunărea depăşeşte ultimul prag de apărare, respectiv Cota de Pericol.

Deocamdată, debitul Dunării a ajuns, la 11.200 mc/s, iar la Gruia, cotele sunt sub Cota de Inundaţie cu 4 cm. În localităţile Salcia, Gârla Mare şi Vrata, au fost inundate deja 135 hectare de pădure şi alte 95 de păşune. 

Directorul SGA Mehedinţi, Adrian Drăghici, susţine că deocamdată nu se impune contruirea unor diguri în zonele inundabile. „Toate casele sunt amplasate, pe coastă, la 40-50 metri de nivelul Dunării. Singurul sat vulnerabil este Cozia, unde avem un punct critic: la cimitir”, a declarat Drăghici. Potrivit sursei citate, în cazul unor posibile inundaţii, despăgubirile le acordă companiile de asigurări.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite