Turnu Severin: Pensionarii se împrumută pentru lemne şi murături
0Încurajaţi de condiţiile minime de garantare a împrumuturilor, peste 800 de pensionari din Mehedinţi au cerut, în ultimele două luni, împrumuturi ce valorează, cumulat, peste 1 milion de lei. Fie că este vorba de bani pentru lemne sau murături, bătrânii apelează la împrumuturi, ca la o ultimă resursă pentru a putea supravieţui sezonului rece.
CITEŞTE ŞI:
Pensionarii ale căror venituri lunare sunt de doar câteva sute de lei cer, de cele mai multe ori, ajutorul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Turnu Severin pentru a-şi asigura cele necesare traiului. Obiectul împrumuturilor este în funcţie de anotimp. Toamna, bătrânii se împrumută pentru a putea umple cămara pentru iarnă şi pentru a-şi achiziţiona necesarul de lemne pentru sezonul rece.
Majoritatea celor care apelează la casa de ajutor reciproc sunt oameni simpli care, după o viaţă de muncă, s-au ales cu câteva milioane lei vechi lunar- pensie, bani insuficienţi pentru a duce un trai decent. Pentru ei, până şi banalele murături necesită un efort, un credit. “Ne împrumutăm pentru lemne, pentru pregătirile de iarnă, pentru conserve. Sigur că este un avantaj, pentru că avem pensia mică. M-am împrumutat de multe ori. Cum termin unul, fac altul”, ne-a spus severineanul Constantin Bălulescu.
În două luni, 800 de bătrâni au împrumutat peste 1 milion de lei
Reprezentanţii CAR încearcă, pe cât pot, să-şi satisfacă clienţii. Împrumuturile se acordă în maximum trei zile după depunerea cererilor. Acesta este poate şi motivul pentru care bătrânii au căpătat repede încredere. Şi pentru a oferi împrumuturi cât mai multor pensionari, Casa de Ajutor Reciproc a mai redus din condiţiile de creditare, în sensul că de-acum nu se mai cere decât un singur girant.
“În luna iulie, am acordat cel mai mare împrumut din istoria Casei: 6,62 miliarde lei vechi pentru 465 de persoane, iar în august, am acordat un împrumut de 4,59 miliarde lei vechi pentru 331 de persoane. În sezonul estival, oamenii s-au împrumutat pentru recolta produselor agricole, iar în acest sezon, fac împrumut pentru achiziţionarea lemnelor şi pentru conserve. Mai avem şi bătrâni, circa 10-15%, care se împrumută şi pentru rechizitele şcolare ale nepoţilor”, ne-a declarat Marian Burducea, preşedintele Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Tr. Severin.
Pensionarii, înscrişi la CARP, pot beneficia de împrumuturi de până la 1000 lei şi pot restitui banii, în 24 de rate, cu o dobândă de 11%. Numărul cererilor a crescut simţitor în ultimele două luni. De la începutul acestei luni, 42 de persoane au primit 57.400 lei, pentru a-şi acoperi cheltuielile din toamnă.