Trei primării din Mehedinţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin au conturile blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei primării mehedinţene, dar şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin  au la ora actuală conturile blocate, Administraţia Fiscală luând această măsură din cauza datoriilor restante pe care unităţile administrativ teritoriale şi spitalul nu au reuşit să le achite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Fiscale Mehedinţi, Sever Iriza, arieratele au creat probleme în cazul Primăriei Burila Mare şi Spitalului Judeţean.

„Există la nivelul judeţului, în acest moment, un număr de trei unităţi administrativ teritoriale: comuna Burila Mare, Eşelniţa şi Prunişor, care au conturile blocate, numai Burila Mare având conturile blocate din cauza arieratelor. De asemenea, Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin are la momentul actual conturile blocate. Situaţia se va debloca atunci când sumele datorate sau arieratele vor fi achitate”, a declarat Sever Iriza.

Pe de altă parte, la Primăria Prunişor conturile au fost blocate întrucât funcţionarii nu au reuşit să întocmească actele pentru decontarea unor lucrări, iar în momentul în care acestea se vor trimite, situaţia va reveni la normal. Pentru deblocarea conturilor, unităţile de stat au o singură soluţie, să plătească datoriile.

Citiţi şi:

Consiliul Judeţean Olt a împărţit primăriilor „bugetul sărăciei”

Primarii constănţeni iau partea edilului demisionar. Se pregăteşte revolta primarilor!

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite