Sancţiuni de la Poliţia Rutieră Mehedinţi: 435 de sancţiuni de peste 120.000 de lei
0
Poliţiştii mehedinţeni au continuat acţiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Poliţiştii mehedinţeni au organizat la acest sfârşit de săptămână 118 acţiuni pe linie de ordine publică, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, rutieră, investigaţii criminale şi transporturi. Cu această ocazie au fost verificate peste 700 de persoane şi au fost constatate 32 infracţiuni şi aplicate 743 de sancţiuni, în valoare de peste 250.000 lei, precum şi bunuri indisponibilizate în valoare de 4495 lei.
“Din totalul numărului de acţiuni desfăşurate 37 au fost pe linie de circulaţie rutieră, în cadrul cărora au fost aplicate 435 de sancţiuni, în valoare de peste 120.000 lei, reţinute 25 de permise de conducere şi retrase 7 certificate de înmatriculare”, a precizat Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Sancţiunile au fost aplicate în principal pentru nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea de prioritate atât la trecerile de pietoni cât şi autovehiculelor care aveau acest drept, depăşiri neregulamentare, traversare neregulamentară pietoni.























































