Navigaţia închisă pe Dunăre în zona Moldova Nouă din cauza vântului puternic
0Navigaţia a fost închisă duminică dimineaţa, pe Dunăre între zona Moldova Nouă (jud.Caraş Severin), între kilometrii 1040 -1075, din cauza vântului a cărui viteză depăşeşte 75 km/h, zeci de nave staţionând pe fluviu.
Căpitănia Zonala Drobeta Turnu Severin a luat decizia să închidă navigaţia pe sectorul românesc duminică dimineaţa, când s-a înregistrat o viteză de 22m/s a vântului, ceea ce echivalează cu peste 75 km/h, prognozele arătând că vântul nu va pierde în intensitate până luni dupa-amiază.
“Convoaiele care vin acum şi au tranzitat azi-noapte, le-am indicat să ancoreze în zona Orşova până la Berzască pentru că în acea zonă sunt multe aglomeraţii. Tot ce vine din aval, trece ecluza şi se opreşte”, a mai precizat Mihai Ghiba, directorul Capitaniei Zonale Dr Tr Severin.
Duminică, la prânz, pe Dunăre în aval de zona unde a fost închisă navigaţia erau staţionate 28 de nave, care s-au oprit în mai multe puncte înainte de kilometrul 1040 al fluviului şi aşteaptă ca circulaţia să se redeschidă.
Potrivit Căpităniei Drobeta Turnu Severin, echipajele navelor au provizii şi se pot aproviziona de la magazinele din Moldova Nouă.
Citeşte şi:
Gheaţa a început să blocheze navigaţia pe Dunăre. În aval de Tulcea curg gheţuri, navele trebuie adăpostite. Comandament de acţiune, organizat la Transporturi
Citeste mai mult: adev.ro/n0bie5Gheaţa a început să blocheze navigaţia pe Dunăre. În aval de Tulcea curg gheţuri, navele trebuie adăpostite. Comandament de acţiune, organizat la Transporturi
Dunărea scăzută dă mari bătăi de cap navigatorilor din zona Portului Galaţi