Video Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”

Dunărea a acoperit, din anii ’60, sate, gări și foste drumuri de pe țărm, în zona Porților de Fier. Cu numai câțiva ani mai devreme, aceste așezări deveniseră una dintre cele mai bine păzite și periculoase zone de frontieră ale României comuniste.

Dunărea, în apropiere de Porțile de Fier. Foto: Daniel Guță. Adevărul

Cei peste 20 de kilometri ai Drumului Național 6 și ai căii ferate care leagă orașele Orșova și Drobeta-Turnu Severin, pe malul stâng al Dunării, oferă călătorilor imagini spectaculoase.

Din parcările amenajate pe marginea șoselei poate fi admirat peisajul sălbatic al zonei Porților de Fier, unde albia Dunării a fost adâncită, iar fluviul s-a lățit cu zeci de metri odată cu amenajarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, începută în 1964.

Din anii ’60, arhipelagurile de stânci de la Porțile de Fier (județul Mehedinți), care făceau aproape imposibilă navigația vaselor mari, au lăsat locul barajului din beton armat, lung de aproximativ 1,3 kilometri, care leagă localitățile Șip, de pe malul sârbesc al fluviului, și Gura Văii, din apropierea municipiului Drobeta-Turnu Severin.

În amonte, numeroase insulițe care își înălțau colții de gresie din ape au fost acoperite de noul lac de acumulare de pe Dunăre. Mai aproape de Orșova, fluviul a înghițit legendara Ada Kaleh, o insulă-fortăreață locuită din cele mai vechi timpuri, rămasă în ultimii săi ani de existență în grija unei comunități de câteva sute de turci.

Cum s-a schimbat zona Porților de Fier

Pe malul românesc, apele au cuprins șirul de sate dintre Orșova și județul Caraș-Severin, inclusiv vechea vatră a orașului Orșova, în timp ce mii de localnici au fost relocați în noul oraș Orșova, în Drobeta-Turnu Severin și în câteva așezări construite pe versanții mai înalți.

Dunărea, mai adâncă și mai liniștită în prezent, conturează malul stâng de sub cel mai spectaculos tronson al Drumului Național 6 și al căii ferate care îl însoțește, ambele construite la mijlocul anilor ’60 pe trasee complet noi. Cele două căi de transport au fost finalizate în 1969, după cinci ani de lucrări.

Traseele, în mare parte dăltuite în munte, cuprind numeroase poduri și viaducte care traversează văile adânci ale afluenților Dunării și golfurile formate în jurul lacului de acumulare.

Multe dintre viaductele de pe DN6 poartă numele localităților înghițite de ape, iar altele includ numele „padina”, care indică trecerea peste o vale adâncă. Cele mai lungi depășesc 300 de metri. Alături de ele, tunelurile rutiere Bahna, lung de 117 metri, și Baba, de aproximativ 70–80 de metri, au fost săpate în stâncă, în mare parte prin munca ostașilor.

Drumul Național 6, între Orșova și Gura Văii, începe de pe malul Dunării, în zona noii stații CFR și a Portului Orșova, ambele construite în anii ’60. Până la sensul giratoriu care indică șoferilor intrarea în Drobeta-Turnu Severin sau pe centura municipiului, traseul rutier înșiră numeroase lucrări de artă spectaculoase.

Prima dintre acestea este Podul Cerna, lung de aproximativ 300 de metri, construit în consolă peste golful format la vărsarea râului Cerna în Dunăre. Urmează pasajul Valea lui Stan, peste calea ferată, și viaductele Alion, Eroilor, Boșneagului, Ada Kaleh, Palangei, Târziului, Labalon, Jupalnic, Tarovăț și Bahna.

Călătorii străbat apoi Tunelul Bahna, în vecinătatea căruia se află și un tunel feroviar, după care urmează viaductele Vodița, Vârciorova, Ursoanei, Padina Cetățuii, Oreva, Slătnicul Mare, Slătnicul Mic, Padina Cireșului, Vârului Mare, Vârului Mic, Vârului, Padina Băii, Ungureanu, Padina Mică și Padina Scarpiei. Ultimul dintre ele anunță intrarea în Tunelul Baba. La ieșirea din tunel, viaductele Padina Cârligului, Padina Gardului, Padina Crucii și Moșu și un pasaj peste calea ferată înfățișează în fundal barajul Porțile de Fier de pe Dunăre, la intrarea în Drobeta Turnu Severin.

Calea ferată a Porților de Fier străbate pe cei aproximativ 22 de kilometri, 22 de viaducte și șapte tuneluri. În Drobeta-Turnu Severin, linia ferată trece prin spatele primului picior al Podului lui Traian peste Dunăre, construit la începutul secolului al II-lea, în timpul războaielor daco-romane.

Porțile de Fier până în anii ‘60

Până la începutul anilor ’60, când amenajarea hidroenergetică de la Porțile de Fier se afla încă în faza de planificare, fâșia dintre Orșova și Drobeta-Turnu Severin se înfățișa cu totul diferit.

1/11

Dunărea la Porțile de Fier Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (1) jpg

Dunărea se strecura mult mai vijelios printre numeroasele praguri de stâncă întinse pe mai mulți kilometri, care le dădeau mari emoții navigatorilor în zona Vârciorova. Unul dintre marile praguri din această zonă se ridica dintr-un platou de calcare și gresii care unea cele două maluri pe sub albia Dunării. Numeroase stânci plate erau ascunse la mai puțin de un metru sub nivelul apei, fiind astfel greu de observat.

Platoul subacvatic era completat de „Porțile de Fier”, al doilea mare prag, care unea localitățile Gura Văii și Sip pe o lungime de aproape 1.800 de metri. Aici, cursul fluviului era rapid și vijelios, iar șiragurile de stânci făceau extrem de dificilă trecerea. Din acest motiv, majoritatea navelor erau oprite înainte de a ajunge în zona Porților de Fier.

1/8

Tekia. Porțile de Fier. Foto Geza Hutterer (1864 1917) Museum of Architecture at Berlin Institute of Technology, Germania

„Albia sa este când un abis, când un sorb, când o cingătoare de stânci ascuțite, care îi dispută trecerea în toată lățimea lui. Repeziciunea curentului izbindu-se de stânci este așa de mare, că la apele mari, auzul vocii ordinare este împiedicat, la mare distanță, de zgomotul a 23 de anafoare, din care unul, cel mai mare, este într-adevăr superb”, relata colonelul de marină Mihail Drăghicescu, în volumul „Istoricul Principatelor. Puncte pe Dunăre, de la gura Tisei până la mare și pe coastele mării, de la Varna la Odessa”.

Șirurile de stânci erau bine vizibile numai când apele sunt mici.

„Aruncate de natură în curmezișul fluviului, lasă în el o trecere destul de sinuoasă și îngustă, accesibilă pe o lățime numai de 260 de metri. În împrejurările amintite, albia fluviului este plină, sub apă, de stânci și anafoare”, amintea marinarul.

Sate de pescari, în primejdie din cauza Dunării și a râurilor de munte

Pe malul stâng al Dunării, de-a lungul vechii căi ferate Orșova–Vârciorova–Drobeta-Turnu Severin, se înșirau câteva așezări mici, ca Gura Văii și Vârciorova.

Gura Văii era o mică așezare de pescari, aflată la confluența pârâului Jidoștița cu fluviul, cu gospodăriile înghesuite între Dunăre, calea ferată și versanții abrupți ai Munților Mehedinți. Locuitorii săi munceau la cariera de piatră deschisă în secolul al XIX-lea.

Vârciorova era mai cunoscută pentru gara sa de frontieră. În 1879, aici s-au întâlnit rețeaua feroviară a României și cea austro-ungară, odată cu inaugurarea tronsonului Orșova–Vârciorova, lung de opt kilometri.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, în apropierea acestui punct de frontieră de la Porțile de Fier, a fost plănuită construcția primului pod feroviar peste Dunăre, menit să facă legătura directă între România și Serbia.

În sate, solul pietros și pantele abrupte ofereau puține posibilități pentru agricultură, astfel că localnicii trăiau din pescuit, din munca la calea ferată ori din exploatarea calcarului din împrejurimi.

Așezările erau expuse inundațiilor Dunării și viiturilor puternice formate pe văile înguste ale afluenților săi, care loveau frecvent gospodăriile ridicate aproape de apă.

„De la Turnu-Severin în sus, acolo unde muntele vine până aproape de apă și se privește în oglinda ei, trecerea este foarte anevoioasă. Calea ferată și șoseaua națională se sprijină reciproc, parcă, să nu cadă în valuri. Micile așezări omenești — Gura Văii și Vârciorova — s-au format stinghere pe firul îngust al unor ape montane. Un teren arid, stâncos, ursuz și sălbatic se întinde «în amonte» de Turnu-Severin, ca să folosim un termen mult uzitat acum în partea locului. Șuvița de teren de la picioarele muntelui e dăruită oamenilor cu zgârcenie. Deși o poți măsura în scurt timp cu pasul, e veșnic jinduită de Dunăre, care ar vrea să o ia în stăpânire”, nota, în anii ’60, publicistul Constantin Sârbu.

Dunărea interzisă în anii '50

Viața comunităților de pe mal a început să se schimbe radical încă din primii ani ai regimului comunist, când zona dintre Orșova și Drobeta-Turnu Severin a fost militarizată, iar apropierea de fluviu a devenit extrem de periculoasă.

„Înainte de regimul roșu, pe fluviul Dunărea puteau fi văzute mii de mici bărci în zona orașului Turnu Severin. Aproape fiecare familie deținea câte un mic vas folosit pentru pescuit și pentru plimbări pe Dunăre. În prezent, mai sunt vreo trei bărci de pescuit în zonă, care aparțin cooperativei de stat. Este strict interzis oricărei persoane private să pescuiască sau să dețină o barcă. De asemenea, a fost interzis pescuitul în Dunăre”, arăta o notă informativă din 1951, păstrată în arhivele OSA – Open Society Archives.

Localnicilor le era interzis chiar și accesul obișnuit la apă.

„Țăranii care locuiesc la zece metri de malurile fluviului nici măcar nu mai au permisiunea să își ia apă din Dunăre pentru folosul personal. Grănicerii au primit ordin să împuște orice persoană pe care o văd apropiindu-se de maluri sau intrând în apă, indiferent dacă este zi sau noapte”, se arăta în nota informativă din 1951.

La începutul anilor ’50, malurile Dunării au fost puse sub paza batalioanelor regimentului de grăniceri din Drobeta-Turnu Severin. În Orșova au fost ridicate garduri de sârmă ghimpată și fortificații, iar familiile care locuiau prea aproape de acestea au fost evacuate. Nici apropierea de porturi nu mai era permisă fără autorizație.

„Malurile Dunării de la granița dintre cele două țări au fost restricționate populației civile, la o distanță de 30–40 de metri de apă. Această zonă de graniță a fost pusă sub paza Miliției și a grănicerilor. Turnuri de veghe și faruri au fost instalate. În unele sectoare au fost puse mine, iar oamenii care încercau să scape foloseau câini pentru detecția lor”, se arăta într-un raport prezentat de CIA în 1952.

Zona militarizată

Autorii informării descriau și controlul strict impus circulației pe fluviu și în orașele de frontieră.

„Tuturor vaselor le era interzis să debarce în orice alt loc în afara celor indicate din port. Nimeni din afara localităților din zonă nu putea călători în zona de frontieră fără a obține un permis special. În orașele Turnu Severin, Orșova și Moldova Veche, nimeni, inclusiv membrii și căpitanii vaselor, nu putea intra în zona portului între orele 22 și 5 dimineața. Excepțiile erau făcute pentru sovietici”, arăta raportul CIA.

Micile așezări dunărene aveau să fie acoperite parțial sau aproape în întregime de ape la sfârșitul anilor ’60, odată cu amenajarea lacului de acumulare Porțile de Fier I.

Mulți localnici din Gura Văii au fost strămutați mai sus, pe versant, în colonia ridicată în apropierea uriașului șantier, în timp ce casele aflate sub nivelul vechii căi ferate au fost demolate. Vârciorova a dispărut aproape în întregime sub apele lacului de acumulare.