Dunărea, interzisă românilor în comunism. Cât de bine păzite erau apele înfruntate de fugari VIDEO

0
Publicat:

Mii de români au plătit cu viața încercările temerare de a traversa Dunărea, pentru a părăsi România, în anii regimului comunism. Autoritățile au impus măsuri extrem de stricte pentru a-i împiedica pe fugari, iar fluviul învolburat făcea la rândul lui numeroase victime.

Dunărea la Cazane. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Dunărea la Cazane. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Fluviul Dunărea străbate România pe o distanță considerabilă, de peste 1.000 de kilometri, iar în cea mai mare parte a ei, reprezintă zona de frontieră dintre România, aflată la nordul Dunării, și Serbia și Bulgaria.

Timp de peste patru decenii, în comunism, fluviul Dunărea (video) a reprezentat una dintre cele mai periculoase granițe ale României, iar mii de români și-au pierdut viața în apele sale ori pe maluri, în urma încercărilor temerare de a fugi din România.

Malurile Dunării au fost locul de pornire al aventurii în necunoscut pentru românii care tânjeau după o viaţă mai bună în Occident, dorind să treacă prin Bulgaria, spre Grecia ori spre țările vestice ale Europei, ori prin Iugoslavia, spre Austria și Germania.

Mulţi dintre ei au murit ucişi de gloanţele trase de grăniceri, în timp ce alţii au dispărut în apele învolburate ale fluviului.

Mărturiile supraviețuitorilor, ale localnicilor și ale foștilor grăniceri și notele informative ale agențiilor occidentale de informații arată cât de stricte erau măsurile de prevenire a trecerii Dunării în Iugoslavia și cum numeroși români au reușit să le înșele, punându-și viața în joc.

Orașul Orșova, interzis

Începând din primii ani ai regimului comunist măsurile de prevenire a trecerii frauduloase a Dunării în Iugoslavia au devenit extrem de stricte în orașul Orşova şi Drobeta Turnu Severin, iar membrii forţelor de ordine însărcinaţi cu aplicarea lor erau aspru pedepsiţi dacă dădeau dovadă de lipsă de vigilenţă.

„Înainte de regimul roșu, pe fluviul Dunărea puteau fi văzute mii de mici bărci în zona orașului Turnu Severin. Aproape fiecare familie deținea câte un mic vas folosit pentru pescuit și pentru plimbări pe Dunăre. În prezent, mai sunt vreo trei bărci de pescuit în zonă, care aparțin cooperativei de stat. Este strict interzis oricărei persoane private să pescuiască sau să dețină o barcă. De asemenea, a fost interzis pescuitul în Dunăre. Țăranii care locuiesc la zece metri de malurile fluviului nici măcar nu mai au permisiunea să își ia apă din Dunăre pentru folosul personal. Grănicerii au primit ordin să împuște orice persoană pe care o văd apropiindu-se de maluri sau intrând în apă, indiferent dacă este zi sau noapte”, arăta o notă informativă din 1951, păstrată în arhivele OSA (Open Society).

La începutul anilor ‘50, zona orașelor Orșova și Drobeta Turnu Severin a fost militarizată, iar malurile Dunării din România au fost puse sub paza batalioanelor regimentului de grăniceri din Drobeta Turnu Severin.

În Orșova, gardurile de sârmă ghimpată au fost montate pe malurile Dunării, iar mai multe fortificații au fost ridicate pe țărm, între Orșova și Drobeta Turnu Severin (video). Civilii care locuiau aproape de acestea au fost evacuați. Un mic port a fost înființat la Orșova, însă localnicii nu aveau voie să se apropie de el. Un gard de lemn și sârmă ghimpată îl despărțea de oraș.

„Malurile Dunării de la graniţa dintre cele două ţări au fost restricţionate populaţiei civile, la o distanţă de 30 – 40 de metri de apă. Această zonă de graniţă a fost pusă sub paza Miliţiei şi a grănicerilor. Turnuri de veghe şi faruri au fost instalate. În unele sectoare au fost puse mine, iar oamenii care încercau să scape foloseau câini pentru detecţia lor. Câinii ar fi urmat să găsească şi să activeze minele de pe calea de scăpare. Tuturor vaselor le era interzis să debarce în orice alt loc în afara celor indicate din port. Nimeni din afara localităţilor din zonă nu putea călători în zona de frontieră fără a obţine un permis special. În oraşele Turnu Severin, Orşova şi Moldova Veche, nimeni, inclusiv membrii şi căpitanii vaselor, nu putea în zona portului între orele 22 şi 5 dimineaţa. Excepţiile erau făcute pentru sovietici”, se arăta într-un raport prezentat de CIA, în 1952.

În Drobeta Turnu Severin, orice grănicer care prindea sau împuşca un fugar era promovat sau primea o lună de permisie. Dacă fugarul era o persoană importantă sau era căutat de Securitate, grănicerii erau promovaţi, arăta o altă informare.

Deportați în Bărăgan

La începutul anilor ´50, peste 40.000 de oameni din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, aflate la graniţă cu Iugoslavia, au fost deportaţi în Câmpia Bărăganului.

Aproape jumătate dintre ei erau consideraţi chiaburi, periculoşi pentru regimul comunist. Cele aproape 13.000 de familii au fost transportate cu trenurile de marfă în Bărăgan şi lăsate sub cerul liber, cu mijloace minime de supravieţuire.

Primul val de deportaţi în Bărăgan, în 1951, provenea dintr-o zonă de circa 30 de kilometri de-a lungul frontierei iugoslave, care se întindea între satele Beba Veche (Timiş) şi Gruia (Mehedinţi), cu un număr de 203 localităţi, potrivit unor istorici. Până la urmă, satele lor au fost desfiinţate, iar o fâşie de 50 de kilometri de pe cursul Dunării a intrat sub controlul strict al grănicerilor şi Miliţiei.

„Un considerent important al pazei stricte de la frontierele româno-iugoslave a fost efortul de a prinde călătorii clandestini, care încercau să fugă din România în Iugoslavia, singura lor speranță de refugiu din dincolo de granițale României. Ca în multe alte ţări, zone întinse de-a lungul frontierelor au fost golite de locuitori”arăta într-un raport al CIA din 1954.

Pe partea românească a frontierei cu Iugoslavia, autorităţile au făcut acest lucru într-o regiune întinsă pe 30 de kilometri, nu complet, dar îndeajuns pentru a îndepărta orice localnic care, în cazul unui atac al lui Tito sau împotriva Iugoslaviei, s-ar putea dovedi periculos pentru armatele române sau sovietice. Asta a însemnat deportarea a 60.000 de oameni. Ei au fost luaţi doar cu puteau căra într-o singură sacoşă şi trimişi în Moldova sovietică şi Bărăgan”, se arăta într-un raport al CIA din 1954.

Abia de la mijlocul anilor ‘50, când relațiile dintre cele două țări s-au mai îmbunătățit, localnicii deportați în Bărăgan au fost lăsați să se întoarcă în așezările în care au locuit. Au găsit ținutul de la frontierele României militarizat, iar apropierea de acestea extrem de dificilă.

„Controlul teritoriului este foarte sever. Locurile unde se poate trece sunt cultivate pentru ca urmele lăsate de persoanele neautorizate să fie vizibile. Garduri triple de sârmă ghimpată sunt amenajate ca măsuri suplimentare de prevenire. Malurile sunt patrulate frecvent, iar noaptea grănicerii folosesc câini de pază. Cei care prind fugari încercând să părăsească țara, ori spioni încercând să intre în România sunt premiați”, arăta o altă notă informativă, din 1954, păstrată în arhivele digitale CIA.

În timpul verii, când nivelul apei fluviului era mai redus, încercările de trecere a Dunării erau mai frecvente, însă numeroși români au sfârșit împușcați de grăniceri.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite