Grupare specializată în trafic de migranţi, destructurată. Cetăţenii arabi erau transportaţi până la graniţa cu Ungaria
0
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Mehedinţi şi cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de migranţi. 4 persoane au fost reţinute, iar faţă de alte trei a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Poliţiştii Postului de Poliţie Rogova din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi au oprit pentru control în data de 15 mai a.c., pe DN 56A, în zona Dealul Stîrmina, în comuna Rogova, un autoturism care era condus de un bărbat, din comuna Salcia, judeţul Mehedinţi.
În interiorul autoturismului, au fost depistate 9 persoane ( adulţi şi copii) de origine arabă.
Din cercetări a reieşit că cele 9 persoane de origine arabă ar fi fost trecute cu ajutorul unei ambarcaţiuni peste fluviul Dunărea, în zona comunei Cetate, judeţul Dolj, fiind preluaţi de către membrii unui grup infracţional organizat care facilitează călăuzirea şi transportarea migranţilor, până în apropierea graniţei României cu Ungaria.
La data de 24 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au interceptat 2 autoutilitare cu numere de înmatriculare emise de autorităţile bulgare.
Într-una dintre autoutilitare au fost identificaţi 12 cetăţeni de origine arabă, care nu aveau asupra lor nici un document de identitate, precum şi o persoană, cetăţean român, care conducea autovehiculul respectiv.
În cel de-al doilea autovehicul au mai fost depistate 2 persoane, cetăţeni români, care ar fi avut rol de antemergător în transportarea migranţilor pe teritoriul României spre graniţa cu Ungaria. Pentru destructurarea grupului infracţional, la data de 24 iulie a.c., poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova şi Mehedinţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T.Mehedinţi au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Dolj şi Mehedinţi. La activităţi au participat şi jandarmi.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinţi, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului 4 persoane au fost reţinute, iar faţă de alte 3 a fost dispusă măsura controlului judiciar.