FOTO/VIDEO Turnu-Severin: Poştaş în satul cu cei mai săraci pensionari

1, 6, 10 şi 26 de lei. Nu sunt banii de buzunar ai unui preşcolar , ci sunt sumele de bani pe care le primesc lunar o mână de pensionari din satul mehedinţean Malarişca. Bătrânii, izolaţi de centrul comunei din cauza infrastructurii proaste, sunt vizitaţi lunar de poştaşul din satul vecin care bate şase kilometri pe jos pentru a le duce o mână de pocneţi.

Ca să ajungi din Drobeta Turnu-Severin în satul Malarişca ai nevoie de răbdarea de fier. Drumul îngust de aproape 50 de kilometri, plin de pietriş şi gropi poate fi parcurs în cel mai bun caz în două ore. Comuna Podeni, alcătuită din satele Malarişca, Gorneţi şi Podeni este aşezată la bazele Munţilor Cernei, o zonă pe cât de impresionantă ca şi peisaj, pe atât de dificilă ca şi infrastructură.

„Donez pensia mea de 1 leu să salvez ţara de criză!“

Responsabil cu distribuirea pensiilor în satul Malarişca este poştaşul Nicolae Popescu din satul vecin, Gorneţi. Bărbatul îşi biroul situat chiar într-unul dintre dormitoarele casei, acolo unde îl şi găsim, lucrând de zor la niştea rapoarte. „Aţi nimerit bine. Chiar astăzi vroiam să mă duc să le împart pensiile. Puteţi să mergeţi cu mine să vedeţi cum e pe la noi prin sat“, spune poştasul Nicolae Popescu. Bărbatul bagă cupoanele şi banii în gentuţa de piele veche de mai bine de 30 de ani, îşi potriveşte pixul la ureche şi pornim la drum.

Biroul poştaşului este amenajat în propria casă

Distribuirea pensiilor în satul Malarişca poate fi considerată o adevărată aventură pentru un orăşean get-be-get. Ca să ajungi din Gornenţi în Malarişca ai de mers pe jos şase kilometri pe un drum catastrofal. Trebuie să urci câteva dealuri, să traversezi un pârâu şi eventual să ai grijă să nu cazi pradă câiniilor de la stână din apropiere. „Lucrez de un an de zile la oficiul poştal din Gornenţi. M-am obişnuit cu drumul ăsta şi să ştiţi că nu îl străbat decât o dată pe lună pentru că mai sunt facturile la utilităţi şi corespondenţa pe care trebuie să le distribui“, explică poştaşul, plin de satisfacţie profesională. Zona este cu adevărată pentru că nicio reţea de telefonie mobilă nu funcţionează, oamenii comunicând cu oraşul prin reţeaua fixă.

Drumul lung al poştaşului din Malarişca

Satul Malarişca este o adunătură de casă cu mai bine de o sută de oameni. Sunt toţi oameni muncitori, ocupaţia lor de bază fiind creşterea animalelor. „Alţii se mai ocupă cu negoţul cu ciuperci sau melci. Mai vin firme care cumpără ciupercile culele de ei şi ultima chiar melci, dar ăştia mai puţin în vreme. Unii mai cultivă porumb şi pun legume în grădinile din spatele caselor dar dacă dă o ploaie se alege praful. Aici nu e pământ de agricultură“, explică poştaşul satului.

Uliţă din comuna Podeni

Prima oprire o facem la casa Mariei Tomescu (71 de ani), celebra bătrână cu un venit lunar de 1 leu. Pe ţaica Maria, cum o strigă lumea în sat, o găsim la poarta vecinilor de vizavi, stând de taină. Îmbrăcată într-un pulover alb, şorţ colorat şi cu o basma pe cap, modesta femeie ne pofteşte în casa unde locuieşte singură. Bărbatul i-a murit, singurul ei ajutor fiind un nepot al singurul copil în viaţă pentru că celălalt băiat a pierit la vârsta de 25 de ani. Nici nu intrăm bine în curte că şi începe să îşi spună oful. „Am auzit de la vecini că a zis Băsescu că putem dona pensiile la fondul ăsta Solidaritatea. Eu sunt dispusă să îmi dau toată pensia mea ca să salvez ţara asta de criză“, ne spune bătrâna. Venitul lunar al pensionarei bate orice aşteptare. Pe cuponul de pensie al acesteia este tipărită o singură cifră.

Maria Tomescu primeşte o pensie de 1 leu

Cu pensia de 1 leu, ţaica Maria nu poate să îşi cumpere nici măcar o pâine, însă s-a obişnuită ca poştaşul să treacă pe la ea în fiecare lună. „La magazinul de la capătul satului pâine e un 1 leu şi 30 de bani. Mie nu îmi ajunge pensia pentru o pâine dar tot o primesc că vine domnu poştaş să mi-o aducă şi aşa m-am învăţat“, spune bătrâna. Însă pensia de urmaş a Mariei este justificată. Bătrâna primeşte un leu pentru cele aproape trei luni de armată pe care le-a făcut bărbatul decedat. Norocul său sunt vecinii din sat şi nepotul care o mai ajută. De când a apărut în presă  îi trimit bani şi oamenii din ţară, impresionaţi de povestea ei.

Bătrâna ar putea beneficia de o pensie socială dacă nu ar avea un petic de pământ de numele său. „Degeaba am bucata aia de pământ că oricum nu o cultiv cu mare lucru. Am şi eu viţică de care am grijă iar în spatele casei am pus o grădină cu legume ca să am ce mânca“, explică, cu lacrimi în ochi pensionara. Pe ţaica Maria o lăsăm să îşi vadă de treburile gospodăreşti şi ne continuăm de drum. 

Poştaşul traversează un podeţ îngust pentru a-şi îndeplini misiunea

A doua oprire o facem la gospodăria lui Nicolae Stoican. Pe bătrânul de 74 de ani nu îl găsim acasă că a plecat cu treabă în comuna vecină, aflată la şapte kilometri distanţă, însă ne întâmpină soţia sa, Ana (72 de ani), care tocmai ce ieşea din grădina din spatele casei cu un şorţ plin de dragavei. Bărbatul ei primeşte o pensie de numai şase lei pentru perioada cât a servit în armată. „A lucrat ca voluntar în armată cum se făcea pe timpuri şi atât i-au calculat pensia. Nu ne ajută la mare lucru că mai mult de un kilogram de ulei nu putem să luăm, dar asta este, ce să îi faci?“, spune ţaica Ana.

Femeia mărturiseşte că sursa lor de venit este creşterea animalelor. Au un porc pe care îl întreţin cu porumbul cultivat pe o bucată de pământ, două vaci, iar în spatele casei, ca toţi oamenii din sat au o grădină de legume cu de toate: câteva cuiburi de cartori, două rânduri de fasole şi alte câteva de roşii şi castraveţi. „Avem şi noi copii care ne ajută şi ei cu ce pot. Dacă n-ar fi ei, nu ştiu dacă ne-am descurca“, explică bătrâna. La fel ca ţaica Maria, familia Stoican este dispusă să doneze pensia de şase lei pentru că oricum nu se alege cu nimic din ea. „Noi ne-am învăţat să vină poştaşul în fiecare lună să ne aducă banii ăştia dar nu prea avem ce face cu ei. Trăim cu animalele pe care le creştem şi cu legumele din grădină. Ne putem lipsi de banii ăştia“, spune femeia.

Nicolae Popescu are întotdeauna la el un toiag pentru a se apăra de câini

Lăsăm în spate gospodăria modestă a familiei Stoican şi ne continuăm de drum spre casa Anei Pătrulescu (73 de ani). Femeia locuieşte departe de sat, într-o căsuţă amărâtă cu două camere aşezată pe un deal. Noroc cu câinii priponiţi la poartă care  îi dau de veste femeii că are musafiri. Ţinându-se într-un baston, femeia iese cu greu din casă pentru ne întâmpina. E bolnavă cu rinichi şi cu inima însă medicamente nu şi-a mai cumpărat de câteva luni pentru că nu îi ajung banii.

Ana Pătrulescu, în faţa modestei căsuţe din satul Malarişca

Bătrâna primeşte o pensie de urmaş de numai zece lei. Pâine nu prea mănâncă, mai mult mămăligă, iar de muncit nu mai poate că nu o mai ajută spatele. Noroc cu fata ei care locuieşte în satul vecin şi îi plăteşte curentul. „Pensia mea e după moşul meu care a murit acum cinci ani. M-a lăsat singură în casă. Trăiesc şi eu cum pot, de banii ăştia zece lei îmi iau ulei şi zahăr“, mărturiseşte bătrâna oftând. La fel ca ceilalţi săteni, femeia munceşte câteva rânduri de ceapă şi cartofi în spatele casei şi are grijă două vaci care îi dau lapte din care face şi brânză.  Şi ţaica Ana este dispusă să îşi doneze pensia de zece lei pentru că oricum nu se alege cu mare lucru din ea. „Ori cu zece lei, ori fără zece lei, tot la fel e viaţa mea“, spune bătrâna.

În satul Malarişca sunt 33 de pensionari dintre care şase oameni au pensii mai mici de 90 de lei. În afară bătrânii prezentanţi mai sus,  în acelaşi sat conveiţuiesc două persoane cu pensii de câte 26 de lei. Angelica Trăilescu (75 de ani) are o pensie de urmaş de 26 de lei iar Ion Pătruţ (72 de ani) primeşte aceeaşi bani pentru perioada când a servit în armată. Cea mai mare pensie din sat este de 1.200 de lei, a unui bărbat care a lucrat în mină. Pentru oamenii din Malarişca venitul din pensie nu le e de mare folos, aceştia trăind din ce le-a oferit natura: ciuperci, melci, fructe de pădure, legume şi animalele crescute pe lângă gospodărie.