Evaluarea Naţională 2015 Mehedinţi. Subiecte Limba Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima probă la limba română
Prima probă la limba română

Absolvenţii claselor a VIII-a intră luni în febra Evaluării Naţionale cu proba la Limba Română. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei avertizează că anul acesta candidaţii vor fi supravegheaţi atât video, cât şi audio.

Peste 2000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Mehedinţi  intră luni în febra Evaluărilor Naţionale în urma cărora sunt distribuiţi la liceu. Prima probă este la Limba Română, apoi marţi se susţine proba la limba maternă pentru minorităţile naţionale şi miercuri, proba la matematică. Rezultatele parţiale vor fi comunicate vineri, iar cele finale, săptămâna viitoare.

 Elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat la proba de Limba Română de la Evaluarea Naţională 2015, basmul şi un eseu despre Sânziene.

Subiectul I: Text cules de Petre Ispirescu:

1. Antonim pentru sensul din text al cuvintelor: frumoasă, bucurie şi venea

2. explică rolul cratimei în secvenţa "încât p-aci era"

3. formulează două idei principale din textul dat

4. transcrie două grupuri de cuvinte din text care se referă la timpul acţiunii

5. prezintă în 30 - 50 de cuvinte semnificaţia secvenţei: "atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. În ziua următoare, ia merele de unde nu-s. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznicii să se puie să prinză pe hoţi. Dar, aş! Unde e pomana aia?"

Punctul b. Redactează o compunere de 150 - 250 de cuvinte în care să motivezi apartenenţa la specia basmului popular "Lupul cel năzdrăvan şi Făt Frumos", valorificând textul dat.

Subiectul 2.

Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat: data la care se sărbătoreşte Ziua Internaţională a iei şi numele tabloului pictat de Constantin Daniel Rosenthal

2. Scrie numele autoarei şi titlul articolului din care este extras fragmentul dat.

3. Menţionează ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvenţa bluza tradiţională românească se bucură de popularitate în lumea întreagă şi a devenit un obiect vestimentar aproape obligatoriu în garderoba româncelor.

4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate  din secvenţa: patru decenii mai târziu, ia românească a fost sursa de inspiraţie pentru una dintre colecţiile semnate de Yves Saint Laurent.
 

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că anul acesta candidaţii vor fi supravegheaţi atât video cât şi audio.

“Ca şi noutate, membrii comisiilor din centrele de examen, din centrele de evaluare, comisia judeţeană  a examenului de evaluare naţională au posibilitatea să verifice prin sondaj înregistrările audio-video atunci când se constată anumite fraude”, a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Mehedinţi, Mirela Pintea Enea.

Sesizarea neregulilor sau a disfuncţionalităţilor la examenele naţionale se poate face prin: TEL VERDE MECS - 0 800 801 100 ori  TEL VERDE ISJ MH - 0 800 816 252

În judeţul Mehedinţi, pentru examenul de evaluare a absolvenţilor de clasa a VIII-a au fost organizate 75 de centre de evaluare şi două centre zonale de evaluare la Şcoala gimnazială Dimitrie Grecescu şi Şcoala Gimnazială “Mihai I”, ambele din Drobeta Turnu Severin.

Anul trecut, la examenul de evaluare naţională, aproape 66 la sută din elevii de clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5 la evaluarea naţională, înaintea depunerii contestaţiilor, un singur elev reuşind să obţină nota 10 la limba română şi alţi 47 nota 10 la matematică. Niciunul dintre absolvenţii clasei a VIII-a nu a reuşit să obţină media 10 la evaluarea naţională.

Calendar Evaluare Naţională 2015

15-17 iunie - Înscrierea la Evaluarea Naţională
22 iunie – Proba la Limba Română
23 iunie – Proba la Limba Maternă
24 iunie – Proba la Matematică
26 iunie – Afişarea rezultatelor
26 iunie – Depunerea contestaţiilor
27 – 29 iunie – Rezolvarea Contestaţiilor
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale

Citeşte şi:

Evaluare Naţională 2015. De luni încep examenele. Totul despre Capacitate

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite