Amendă de 12.000 de lei pentru un bărbat care a abandonat un câine pe marginea drumului
0Biroul pentru Protecţia Animalelor l-a identificat pe un bărbat din Caraş-Severin care a abondonat un căţel la marginea localităţii Greoni şi i-a aplicat amenda maximă, adică 12.000 de lei.
Un bărbat de 59 de ani, din localitatea Broşteni, judeţul Caraş-Severin, a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor, după ce a abandonat un căţel pe marginea unui drum care trecea prin localitatea Greoni, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre acest incident, iar în urma cercetărilor efectuate s-a reuşit identificarea proprietarului animalului, care a primit amenda maximă, de 12.000 lei, pentru abandanul de animale pe domeniul public, notează Agerpres.
„Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 12.000 de lei, iar căţelul a fost adoptat de o persoană din oraşul Oraviţa şi este în afara oricărui pericol”, a precizat sursa citată.
Poliţiştii reamintesc că abandonarea animalelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei.