Se inaugurează Delta lui Ivan, primul traseu dedicat bărcilor nemotorizate din Delta Dunării

0
Publicat:

25 de caiacişti au plecat, joi dimineaţa, într-un tur organizat pe primul traseu dedicat bărcilor nemotorizate din Delta Dunării, inaugurând astfel traseul „Delta lui Ivan”, acţiune inclusă în programul activităţilor prilejuite de deschiderea Muzeului Ivan Patzaichin - Centru de inovare comunitară din satul Mila 23, potrivit Agerpres.

Pentru „Delta lui Ivan” va fi disponibilă şi o aplicaţie IT. FOTO Facebook AdventureTime
Pentru „Delta lui Ivan” va fi disponibilă şi o aplicaţie IT. FOTO Facebook AdventureTime

Coordonat de Cătălin Cosma, grupul a plecat în jurul orei 10, din apropierea trecerii Dunării cu bacul de la marginea oraşului Tulcea.

„Ne bucurăm că există un traseu oficial şi pentru noi”

După aproape 18 kilometri de padelat, caiaciștii se vor opri pe canalul Şontea, unde vor înnopta.

„Acest traseu este o performanţă uriaşă pentru cei care practică genul ăsta de activitate, că sunt rame, vele sau altceva, şi ne bucurăm. Am dat curs invitaţiei asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23 şi ne bucurăm că există un traseu oficial şi pentru noi. (...) Sunt mai multe bărci (cu motor, n.red.) ca niciodată, ceea ce e cumva în dezavantajul nostru. Majoritatea sunt atenţi la noi, circa 80%, dar mai sunt şi cei care trec tare pe lângă noi şi atunci intervine un dezechilibru care nu e deloc plăcut”, a declarat, pentru Agerpres, Cătălin Cosma.

Pentru cei care vor parcurge Delta cu mijloace nemotorizate va fi disponibilă, în curând, şi o aplicaţie IT realizată de asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, care le va prezenta în timp real schimbările care se produc pe traseele din Rezervaţie.

„Aplicaţia e o idee formidabilă, având în vedere că Delta e în continuă schimbare, iar oamenilor care vin cumva independent, nu într-un grup organizat, le va fi mult mai uşor să se orienteze. Există plauri şi copaci care înfundă canalele, iar aplicaţia este foarte bine-venită”, a mai spus Cătălin Cosma.

„Este prima experienţă cu caiacul. Nu-mi e teamă de războiul din Ucraina”

Unii din membrii grupului care parcurg cu caiacul până sâmbătă traseul Delta lui Ivan sunt la prima experienţă de acest tip.

„Am hotărât să-mi iau vacanţă în mijlocul săptămânii pentru că simţeam nevoia să ies în natură. Am mai fost în Deltă, la Mila 23, acum patru ani de zile, dar era toamnă. Acum, vreau să o văd şi primăvara. Este prima experienţă cu caiacul. Nu-mi e teamă de războiul din Ucraina. Au mai fost, vor mai fi. Şi alte generaţii vor avea războaiele lor, noi îl avem pe ăsta”, a mărturisi Mădălina Vîjiac, din Bucureşti, unul din membrii grupului.

Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 va inaugura joi, la Mila 23, Muzeul Ivan Patzaichin - Centru de inovare comunitară care prezintă atât succesele sportive ale lui Ivan Patzaichin, cât şi preocupările campionului olimpic pentru zona în care s-a născut, pentru încurajarea şi exprimarea culturii şi tradiţiilor lipovenilor din Mila 23 şi pentru punerea în valoare a biodiversităţii Deltei Dunării.

De la ora 13, va avea loc o prezentare a muzeului, deschiderea oficială fiind programată pentru ora 14.

Centrul va fi deschis publicului începând de vineri dimineaţa, iar în programul pregătit de asociaţie sunt incluse şi activităţi pentru copii, printre care o vânătoare de comori, cursuri de educaţie financiară şi un atelier de meşteşug.

Caiaciştii care au plecat joi dimineaţa din Tulcea şi au inaugurat traseul Delta lui Ivan vor fi primiţi la Mila 23 sâmbătă, în programul acţiunilor prilejuite de eveniment fiind inclus şi un concert al trupei Urma, programat să înceapă la ora 14.

Muzeul Ivan Patzaichin - Centru comunitar de inovare a fost realizat în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Acvacultură 2014-2020, sub înaltul patronaj al Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite