Prognoză pentru Tulcea: când încep să scadă apele Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţii la Tulcea FOTO ISU Delta Tulcea
Inundaţii la Tulcea FOTO ISU Delta Tulcea

Pentru duminică, luni şi marţi sunt anunţate creşteri uşoare (de câţiva centimetri), urmând ca, mai apoi, să fie înregistrată o stagnare a nivelului Dunării. La sfârşitul săptămânii viitoare se poate discuta despre o scădere de 7-8 centimetri faţă de nivelul actual (începând de pe data de 19 aprilie 2013).

În acest week-end, Tulcea este, în continuare, în pericol. Autorităţile judeţului vorbesc despre o fază de atenţie, după ce debitul a ajuns la 14.500 de centimetri cubi pe secundă.

Peste cinci zile, situaţia s-ar putea îmbunătăţi (la Tulcea). Conform celor declarate de Constantin Lefter, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Tulcea, de pe data de 19 aprilie vom vedea o scădere a nivelului (cu 7-8 centimetri).

În acest week-end, autorităţile judeţene (cei de la SGA) intervin în zona Caraorman, pentru evacuarea apelor din inundaţii, la Grindu, pentru depistarea unor galerii de rozătoare care ar putea cauza infiltraţii. Se lucrează, de asemenea, la digul Isaccea Ciulineţ (completarea de terasamente), la Ostrov Peceneaga (consolidare pentru a preveni infiltraţiile).

„La Tudor Vladimirescu linia de apărare este închisă, se va mai lucra la finisare şi la montarea parapetului pe anumite porţiuni“, a mai spus Constantin Lefter.

Pentru evacuarea apelor, au fost pornite, în acest week-end, şi staţiile de pompare ale ANIF. Este vorba despre staţiile de la Turcoaia, Măcin şi Zaghen.

„Au existat, de-a lungul timpului, probleme legate de cheltuielile implicate de pornirea acestor staţii de pompare. Mai exact, nimeni nu le pornea pentru căANIF-ul nu are resurse suficiente şi nu se ştia cine plăteşte. Acum toate aceste cheltuieli vor fi suportate centralizat, de  Guvern“, a explicat prefectul de Tulcea, Lucian Simion.

De departe cea mai sensibilă zonă din judeţul Tulcea este, la momentul de faţă, localitatea Pătlăgeanca.  Zona Ceatalchioi – Pătlăgeanca – Plauru este în pericol de a fi inundată de fiecare dată când nivelul Dunării creşte. În ultimele săptămâni câte un localnic sau câte un pompier este responsabil pe doi kilometri de „linie de apărare“: la pas, verifică pe unde ar putea intra apele Dunării în sat.

Deja patru curţi sunt acoperite de apă. Intravilanul este protejat, spun autorităţile. Cel puţin la momentul de faţă (sâmbătă dimineaţă).

Amintim faptul că transportul de persoane pe drumul dintre Tudor Vladimirescu şi Chilia Veche, DJ 222 N, singura cale de acces pe uscat spre deltă este interzis începând de sâmbătă, 13 aprilie 2013.

Decizia a fost luată în şedinţa Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de vineri şi va intra în aplicare de sâmbătă, până când condiţiile de drum vor permite reluarea circulaţiei.

Până în acest moment nu sunt localităţi izolate, iar pentru aprovizionarea cu alimente şi medicamente a populaţiei din zonă se poate ajunge pe apă cu ajutorul ambarcaţiunilor, dar se poate circula şi pe drumul judeţean dintre localităţile Ceatalchioi  şi Pătlăgeanca, cu tractoare.

Digul de la Pătlăgeanca s-a rupt joi după amiază, în zona numită Vrabia, pe aproximativ cinci metri. Au intervenit rapid cei de la ISU şi localnicii din Ceatalchioi.

În această săptămână, două maşini blocate pe drumul care face legătura între suburbia Tudor Vladimirescu şi Chilia (chiar după trecerea bac) au fost scoase din ape de reprezentanţii Primăriei Ceatalchioi. Şoferii au fost nevoiţi să se întoarcă în municipiu, întrucât nu se mai poate ajunge cu maşina spre satele Deltei.

Citiţi şi:

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Tulcea: „Suburbia Tudor Vladimirescu este apărată de inundaţii“

FOTO În aşteptarea inundaţiilor: digul de la Tudor Vladimirescu nu este încă gata

 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite