Preşedinte de Consiliu Judeţean, despre ordonanţele militare: „Transmit doar sarcini, fără acoperire financiară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean afirmă că bugetul judeţului a ajuns la limită, iar decidenţii trebuie să găsească şi resurse financiare la hotărârile pe care le iau.

Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a susţinut miercuri, 1 aprilie, o conferinţă de presă în care a prezentat situaţia creată la nivelul judeţului de pandemia de COVID-19.

Pentru a se putea realiza testări la nivelul judeţului, la laboratorul Direcţiei Sanitare Veterinare Tulcea se lucrează la amenajarea conformă a spaţiului şi instruirea unor medici din cadrul Spitalului Judeţean. „În ceea ce priveşte laboratorul  pentru analize sper că va intra în funcţiune în prima parte a săptămânii. Vineri am fost la Direcţia Sanitar Veterinară, se lucrează foarte bine cu o echipă de la Spitalul Judeţean Tulcea. Sper ca săptămână viitoare să putem avea primele analize”, a declarat preşedintele CJ.

Medicii tulceni sunt instruiţi la Bucureşti, astfel, alături de specialiştii DSVSA Tulcea vor putea să efectueze analize într-un flux continuu.

„Au venit şi kiturile de extracţie precum şi kiturile de multiplicare astfel încât nu ar mai fi niciun fel de problemă pentru efectuarea analizelor. Sper ca la Tulcea să nu fim puşi în situaţia de a utiliza aceste kituri sau să utilizăm doar un număr restrâns dintre ele“, mai spune Horia Teodorescu.

La Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea vor fi amenajate anumite saloane pentru persoanele care prezinte simptome de COVID 19. Doar în cazul în care lucrurile vor evolua într-o direcţie nefavorabilă, va fi folosit corpul principal al spitalului pentru COVID 19.

În ceea ce priveşte cele 40.000 de măşti din China, acestea au ajuns în Istanbul. „Se încearcă aducerea lor cu un alt transport special, partea chineză  se ocupă de acest lucru. Sper ca până la sfârşitul săptămânii să avem aceste măşti la Bucureşti, transportul fiind rezolvat de la Bucureşti până la Tulcea. În ceea ce priveşte alocările din partea Consiliului Judeţean, am vorbit iniţial de 100.000 de măşti, dar avem în contractare 132.000 de măşti prin mărirea sumei alocate“, a declarat şeful administraţiei judeţene.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că se intenţionează achiziţionarea a două tuneluri pentru dezinfectare, care vor fi montate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, pentru persoane, şi în curtea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru ambulanţele SMURD şi SAJ.

Legat de problema cazării medicilor din spitale în spaţii hoteliere, fapt stabilit prin ordonanţă militară, preşedintele Horia Teodorescu consideră că există ambiguităţi în textul ordonanţei privind modul în care trebuie procedat pentru cazarea cadrelor medicale: „Mă refer la faptul că pentru personalul Spitalului se discută doar de cazare, fără a se pomeni de masă. Pentru cei detaşaţi, se prevede şi cazare, şi masă. Decidenţii ar trebui să se gândească şi la aspectul financiar pentru autorităţile judeţene. Le este uşor să ne transmită doar sarcini, fără acoperire financiară. Disponibilitatea financiară a Consiliului Judeţean este undeva la limită, ca o aţă care stă să se rupă. Am iniţiat o documentaţie către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, prin care fac referire la această problematică, solicitând din partea Guvernului alocare de fonduri către autorităţile locale”, afirmă Horia Teodorescu.

Pe aceeaşi temă:

Testare rapidă pentru COVID-19, în pregătire la Tulcea. Analizele medicale vor fi făcute în laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare



 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite