Poveste de Crăciun. O carte poate aduce magia Sărbătorilor în sufletul unui copil
0Dacă doriţi să jucaţi rolul unui binefăcător de Sărbători şi să faceţi un mic cadou, o carte, unui copil neajutorat, este foarte simplu să reuşiţi. Vă stă la dispoziţie o pagină de Facebook, Poveste de Crăciun, unde spiriduşi ai Moşului vor duce darurile către destinatari.
Tulcenii au printre ei ajutoare ale lui Moş Crăciun, care vor să facă Sărbătorile mai frumoase - atât pentru cei care primesc, dar şi pentru cei care dăruiesc.
„Adu fericire în dar unui copilaş mai puţin norocos!
Ce este Crăciunul, dacă nu o poveste pe care o scriem, an de an, cu daruri, zâmbete şi familii reunite? Ce este Crăciunul, dacă nu o poveste pe care copiii o aşteaptă cu emoţie an de an, să le readucă sclipiri în ochi şi căldură în suflete?
De aceea, în acest an ne propunem să readucem poveştile în vieţile celor mici.
Într-o lume marcată de tehnologie, în care tabletele şi telefoanele mobile încearcă să ia locul hârtiei tipărite, vrem să le oferim micuţilor bucuria de a mirosi, de a răsfoi şi de a citi o carte nouă.
Vă invităm, aşadar, să vă alăturaţi proiectului nostru, „Poveste de Crăciun“, prin care vom face fericiţi mai mulţi micuţi din familii defavorizate de pe raza judeţului Tulcea.
Puteţi oferi orice fel de cadou, important este ca în fiecare pachet (frumos împachetat, diferenţiate pentru băieţi/fete) să fie şi o carte. Pentru că o poveste este cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celor mici.
Cei care doresc să fie parte din acest frumos şi inedit proiect sunt invitaţi să ne scrie pe pagina de Facebook „Poveste de Crăciun“, pe adresele de e-mail poplaurateodora@yahoo.com, petraru_claudia@yahoo.com sau să ne contacteze la numărul de telefon 0769385492 (Laura Bogdan).
Vă mulţumim şi… hai să povestim!“, este îndemnul fetelor de la „Poveste de Crăciun“ din Tulcea.
Pe aceeaşi temă:
Povestea unei familii care are nevoie de minuni în prag de Sărbători