Nissan tras pe dreapta de Frontieră: Bărbat din Ilfov, prins cu peşte şi icre în maşină
0Luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Pardina au oprit pe comunicaţia Tudor Vladimirescu – Chilia Veche, în dreptul podului Roşu Sireasa, un autoturism marca Nissan condus de un bărbat de 44 ani, domiciliat în judeţul Ilfov.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 99 kilograme de peşte şi 1,6 kilograme icre, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă si transport. Întreaga cantitate de peşte şi icre, în valoare de aproximativ 1.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru deţinere şi transport a peştelui fără documente de provenienţă.