Final de proiect: „Tulcea 1878-1948: memoria unui oraş“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansare de carte muzeu Tulcea

Este vorba despre un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Luni, de la ora 15.00, la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie din cadrul ICEM Tulcea  vor fi prezentate rezultatele proiectului.

O expoziţie documentară – itinerată în patru locaţii din Tulcea, Constanţa, Galaţi, un colocviu naţional, cu participarea unui număr de peste 20 de specialişti din Tulcea, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava cu tema „Recuperarea memoriei oraşului Tulcea, 1878-1948: împlinire sau deziderat?”, un volum ce adună lucrările acestui colocviu, tipărit în 300 de exemplare, un site web şi, nu în ultimul rând, o bază de date cuprinzând documentele, cărţile, studiile referitoare la istoria oraşului Tulcea reprezintă rezultatele implementării acestui proiect.
Tot atunci va avea loc lansarea volumului „Tulcea 1878-1948: memoria unui oraş”, editat de Daniel Flaut, Mihaela Iacob şi Dorel Paraschiv, realizat în cadrul proiectului.
Proiectul a fost derulat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos Galaţi ”, Asociaţia Ibida Tulcea.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite