Dezbatere pe tema controlului intern în unitățile școlare
0Conferința „Implementarea, raportarea și evaluarea sistemului de control intern/ managerial“ a avut loc sâmbătă, la Colegiul Brad Segal din municipiul Tulcea. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și cu furnizorul de formare profesională Proiect ContaPlus.
S-a discutat despre legislația specifică, despre implementarea Standardelor de Control Intern Managerial, despre managementul riscului.
La conferință au participat inspectori, directori, responsabili economici, cadre didactice responsabile cu asigurarea calitatii in unitatile scolare, responsabili resurse umane, reprezentanți ai ISJ Tulcea, ai unităților școlare din Tulcea.
„În urma feedback-ului pozitiv primit din partea celor peste 100 de participanți, ținem să credem ca acest eveniment a fost un succes“, spune Irina Filipescu, din cadrul Colegiului „Brad Segal“.























































