VIDEO Dosarul „trafic de minore”. O fată spune că a fost oferită pentru 800 de lei patronului de la clubul de fiţe Heaven, iar un judecător i-a fost şofer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra în vârstă de 18 ani a fost racolată când era minoră şi are calitate de parte vătămată în dosar FOTO Facebook
Tânăra în vârstă de 18 ani a fost racolată când era minoră şi are calitate de parte vătămată în dosar FOTO Facebook

Procurorii DIICOT Timişoara au chemat la audieri mai multe fete din dosarul de trafic de minori în care este vizat şi judecătorul de la Judecătoria Timişoara, Nicolae Tomuş. Una dintre tinere, care  a împlinit recent 18 ani, a declarat pentru „Adevărul” că a fost atrasă în anturajul unui interlop care i-a promis că va face modelling, dar s-a trezit în pat cu patronul unui club de fiţe din Timişoara.

Dosarul de trafic de minore în care este implicat şi un judecător de la Judecătoria Timişoara scoate la iveală detalii incredibile. O tânără care a împlinit în luna martie 18 ani a povestit pentru „Adevărul” cum a fost racolată de Paul Mânzu, zis „Arthur” şi un anume „Doctorul” cu promisiunea că va face modelling, iar mai apoi a ajuns să fie vândută patronului de la cel mai mare club de fiţe din Timişoara, Heaven Studio, cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale contra sumei de 800 de lei.

„Am lucrat în Becicherec. Acolo a venit Arthur cu Doctoru. Ei s-au prezentat ca fiind la modelling şi nu ştiu ce. Mi-au dat un dres de baie cadou. Au venit cu nişte ceasuri nu nu ştiu ce ca să vândă. De acolo, după o săptămână sau ceva de genul, m-a abordat pe Facebook şi m-a întrebat dacă sunt interesată de oferta lui că pot face modelling. Mi s-a părut interesantă ideea. Nu ştiam ce face, cu ce se ocupă. M-a chemat în oraş. A venit acasă, a vorbit cu mama. Am venit în oraş. Nu s-a întâmplat să se dea la mine sau ceva. A făcut câteva poze şi cam asta a fost tot”, a povestit tânăra

Fata a spus că ulterior, Paul Mânzu a început să îi facă avansuri. „Veneam în oraş, mâncam, mergeam cu prieteni ai lui. De multe ori făceau petreceri, dar nu veneam tot timpul”, a spus tânăra, care susţine că Paul Mânzu nu o obliga să se prostitueze, până la un moment dat. „Mi-a spus odată că vrea să îmi facă cunoştinţă cu un prieten al lui, patronul de la Heaven. Dorin îl cheamă. M-a dus într-un bloc. Ei au stat într-o cameră şi i-am auzit că vorbeau ceva de bani. După aceea el (n.r. Paul Mânzu) a plecat şi eu am rămas acolo cu ăla. Mi-a zis că se duce până la baie şi când a venit înapoi a venit doar cu un prosop pe el. Mi-a spus să mă dezbrac şi nu am ştiut ce să-i spun. Om bătrân? Ce să-i spun? Într-un fel a fost viol. Uşile au fost închise, telefonul mi-a fost luat. Nu aveam ce să fac şi am stat”, a spus tânăra care a mai mărturisit că a primit de la Dorin Epure 800 de lei din care i-a dat 300 lui Arthur.

Contactat pentru a comenta acuzaţiile fetei, patronul de la Heaven, Dorin Epure, a declarat că îl ştie pe Mânzu de 15-20 de ani, dar nu are nicio legătură cu acuzaţiile fetei. „Aşa ceva eu nu am făcut. Asta ar fi chiar culmea. E treaba ei ce declară. Nu ştiu despre ce este vorba”, a declarat Dorin Epure.

„Judecătorul m-a dus cu maşina”

Tânăra a mai declarat că după episodul în care i-a fost oferită patronului de la Heaven a încercat să scape de „Arthur”, dar era ameninţată tot timpl. Referitor la judecătorul Nicolae Tomuş, al cărui nume apare în dosar, fata a spus că l-a cunoscut mai demult, judecătorul chiar luând-o cu maşina la o petrecere din Dumbrăviţa. „Era de  Crăciun sau de Revelion şi Arthur mi-a spus să facem o petrecere la Dumbrăviţa. I-am spus că mă duc, dar nu stau. Atunci mi-a spus că nu poate să vină după mine, că vine un prieten al lui şi după mine judecătorul. Am făcut cunoştinţă cu el, dar nu s-a dat la mine sau să mă întrebe vreun tarif”, a spus tânăra care mai declarat că a fost la câteva petreceri la casa lui Mânzu din Dumbrăviţa.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite