VIDEO Cel mai spectaculos drum agricol din România. Construit de un primar cu fonduri UE, este comparat de mulţi cu Transalpina şi cu Transfăgărăşanul
0
Edilii unei primării din judeţul Timiş au construit din fonduri europene două drumuri agricole, iar unul dintre acestea este de-a dreptul spectaculos, devenind la scurt timp de la deschidere un punct de atracţie turistică.
Primăria Comunei Tomeşti a construit, cu un milion de euro, fonduri europene, două drumuri agricole, unul asfaltat şi altul pietruit. Drumul pietruit are o lungine de aproximativ trei kilometri şi face legătura între Luncanii de Jos şi Gladna Română, prin Valea Lupului.
Drumul asfaltat are o lungime de 5,4 kilometri şi este unul spectaculos, fiind construit în stilul „surorilor” mai mari: Transalpina şi Transfăgărăşan. „Drumul agricol construit deserveşte aproximativ 600 de hactare de terenuri agricole şi pădure. Îndeplineşte condiţiile de traseu turistic şi face legătura între judeţele Timiş şi Caraş-Severin. Apreciez efortul depus de constructor. Sper ca în final să fie apreciat şi de cei care îl utilizează”, a arătat primarul comunei Tomeşti, Costel Medelan.
Edilul a explicat pentru opiniatimisoarei.ro că drumul pleacă din Luncani, deserveşte terenurile agricole din Oboare şi se închide în DJ 684, care face legătura cu judeţul Caraş Severin la Tău Ursului – DJ de la Cosava – Curtea – Tomesti – Luncani şi Ruşchiţa. „Din Luncani sunt 17 km neasfaltaţi până la limita de judeţ cu Caraşul, care sunt impracticabili, şi din Ruşchiţa până în Tău Ursului mai e un drum de 5 kilometri neasfaltat. Dacă s-ar asfalta câte 5 km în cele două judeţe, s-ar uni drumul de Oţelu Roşu cu Margina şi mai departe cu autostrada. Ştiu că s-a depus de către Consiliul Judeţean un proiect comun la ADR Vest pentru continuarea lucrărilor”, a declarat primarul pentru Opinia Timişoarei.