Ultimul weekend cu roata panoramică în centrul Timișoarei. A avut mare căutare la turiști VIDEO

0
Publicat:

Roata panoramică adusă în premieră la Târgul de Crăciun din Timișoara, s-a dovedit a fi o veritabilă atracție în Piața Victoriei.  Timișorenii și turiștii au făcut coadă să dea o tură cu roata amplasată în mijlocul pieței.

Centrul Timișoarei din roata panoramică FOTO Ștefan Both
Centrul Timișoarei din roata panoramică FOTO Ștefan Both

Târgul de Crăciun din Timișoara s-a închis mai repede decât în anii precedenți. De regulă era deschis până după Crăciunul sârbesc, după calendarul vechi, însă, Primăria a decis să închidă târgul  în 2 ianuarie 2023. Căsuțele au fost deja strânse, dar în Piața Victoriei a mai rămas roata panoramică, adusă în premieră la târgul din centrul orașului.

Deși mulți internauți s-au arătat deranjați de roată, până la urmă s-a dovedit a fi o alegere bună; timișorenii și turiștii care ajungeau în Timișoara s-au folosit de ea pentru a vedea centrul dintr-o perspectivă inedită. Acum este ultimul weekend în care roata panoramică mai poate fi găsită în piață.  

Roata a mers foarte bine. Păcat că târgul s-a închis mai repede în acest an. Mai ales că vremea este foarte bună îi face pe oameni să se dea și cu roata. A avut succes în rândul timișorenilor, dar am observant că a fost foarte căutată de turiști. Au venit foarte mulți din Serbia, de asta spun că e păcat că nu a rămas deschis târgul până la Revelionul sârbesc. După cum se vede, centrul e pustiu acum. Acesta este ultimul week-end în care mai e roata. Va urma o pauză de o lună și pentru noi, apoi ne vom pregăti și noi pentru Timișoara-Capitala Europeană a Culturii. Nu știu unde vom merge cu roata, vom vedea, dar cu siguranță vom avea un Luna Park, un mic Prater (n.r. parcul din Viena), în parcarea de la Shopping City”, a declarat Daniel Scheeberger, patronul firmei care a adus roata panoramică în centrul Timișoarei.

Roata panoramică din Timișoara FOTO Ștefan Both
Roata panoramică din Timișoara FOTO Ștefan Both

Roata panoramică e fabricată în Italia, are 16 gondole cu câte patru locuri, iar o cursă durează în jur de zece minute și face cam cinci ture.

Toată vara anului trecut a stat la Costinești, iar în 2021, de Sărbători, a fost în Cluj-Napoca. De asemenea, era o prezență la Untold și Saga Festival.

Roata panoramică din Timișoara FOTO Ștefan Both

Patinoarul mai râmâne în centru

Chiar dacă Târgul de Crăciun a fost închis, a mai rămas funcțional patinoarul amenajat în parcarea de la Modex. Amatorii de patinaj se mai pot bucura de gheață până în 29 ianuarie.

Temperaturile crescute pe zi nu ne ajută, dar seara, când sunt 5-6 grade Celsius, e perfect. Chiar dacă a fost cald, a fost mai bine decât anul trecut, cu toate că acum și costurile sunt altele”, a mai spus Daniel Scheeberger.

Patinoarul din fața Castelului Huniade FOTO Ștefan Both
Patinoarul din fața Castelului Huniade FOTO Ștefan Both
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite