Timisoara: Campionii de la LPS Banatul

Juniorii pregătiţi de Cristi Petcu au câştigat pentru a treia oară titlul naţional.
Fotbaliştii care sunt la grupa de vârstă 15 ani au învins Steaua, după lovituri de departajare.
După ce în urmă cu o săptămână juniorii B de la FC Timişoara au reuşit să câştige campionatul, a venit rândul juniorilor de 15 ani de la LPS Banatul să obţină titlul naţional. Jucătorii antrenaţi de Cristi Petcu şi Willy Harasim au învins, la centrul de la Mogoşoaia, Steaua, cu 5-4, după loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar, scorul era egal, 1-1. Este al treilea titlu obţinut consecutiv de juniorii de la LPS Banatul. Aceştia au defilat în campionat, înscriind nu mai puţin de 123 de goluri şi primind doar patru goluri (unul singur în retur!).
„I-am învăţat să joace ofensiv. Trebuie să-i obişnuieşti să joace, să construiască, să finalizeze. Ei trebuie să gândească fotbalul generos, să depună mult efort”, a declarat Cristi Petcu.
Antrenorul a început selecţia la această grupă pe când copiii erau încă la grădiniţă. Petcu a urmărit peste 2.000 de copii, iar după ce a existat deja un nucleu de bază, au mai apărut pe parcurs şi alţi jucători de valoare în echipă. „Mulţi părinţii au fost sceptici la început”, a mai spus Petcu.
Copii de fotbalişti
Mulţi dintre jucătorii actualei echipe sunt copii de fotbalişti. Atacantul Darius Buia este fiul lui Romică Buia. Roberto Artimon este fiul actualului antrenor de la CSM Râmnicu Vâlcea, dar din echipă mai fac parte şi fiul lui Boldor, fostul portar al celor de la Poli, copilul fostului mare pugilist Francisc Vaştag, ori nepotul lui Paul Codrea.
„Rezultatele nu au fost obţinute cu numele lor. Chiar sunt fotbalişti valoroşi cu toţii. Dacă vor continua, îi văd ajungând sus de tot. Deja apar certitudini. Depinde de noi şi de cei care îi vor prelua. Deja sunt multe interese. Nu a fost simplu să-i ţin împreună. Ei au contracte de profesionişti, la 15 ani. Dar apare mirajul cluburilor mari şi al banilor”, a afirmat Cristi Petcu.
Buia jr. e golgeter
Darius Buia este golgeterul echipei de mulţi ani. Numai în acest sezon a marcat în jur de 80 de goluri! „E un golgeter înnăscut. Am trecut prin etape grele de tot cu el. A ajuns să conştientizeze că trebuie să muncească dacă vrea să ajungă să facă performanţă”, a mai spus antrenorul.
Deşi sunt doar copii, fotbaliştii de la LPS Banatul au fost înscrişi şi într-o competiţie de seniori, în campionatul municipal. Aceştia au jucat sub denumirea de Avicola şi au câştigat majoritatea meciurilor din retur.
Deja sunt multe interese. Nu a fost simplu să-i ţin împreună
Cristi Petcu, antrenor LPS Banatul
Colţul antrenorilor
Locul 7 la mondiale
Jucătorii lui Cristi Petcu au participat în urmă cu trei ani la turneul final al Cupei Danone. Au reprezentat România la Campionatul Mondial rezervat copiilor de 12 ani. „Am jucat în faţa a 30.000 de spectatori. Am învins Olanda, Franţa, Italia, Africa de Sud, Tunisia şi am pierdut doar cu Argentina, în ultimul minut”, a mai spus Petcu. La competiţia de la Lyon, bănăţenii au ocupat locul şapte, din 32 de ţări.
Părinţii au fost circumspecţi la început. Nu toţi doreau să se înhame la o muncă pe termen lung
Cristi Petcu, antrenor LPS Banatul





















































