Spectacol culinar în Timișoara. Camionete și microbuze, transformate în bucătării pe patru roți FOTO
0Food Truck Festival a ajuns în Timișoara cu experiențe culinare de tip street food. Delicii culinare, activități și ateliere pentru copii, muzică și o atmosferă relaxantă de toamnă în Piața Libertății.

Food Truck Festival din Piața Libertății din Timișoara se află la prima ediție. Organizatorii au pregătit un week-end plin de experiențe culinare de tip streetfood, dar și activități și ateliere pentru copii, muzică și o atmosferă relaxantă de toamnă într-o locație minunată.
Zeci de camionete, microbuze sau rulote au fost transformate în bucătării pe patru roți și oferă preparate pe toate gusturile, de la burgeri suculenţi, cârnaţi la grătar, hot dog, sandwich-uri, tacos şi burritos, paella, fructe de mare, gyros, kebab până la grills şi barbeques, dar și deserturi, de la clătite la închețată.
Nu lipsește nici bucătăria internațională: se vinde mâncare mexicană, sârbească, libaneză sau grecească.























Food truck-urile frumos colorate și decorate au venit din toată țara, ele participă de regulă la cele mai importante festivaluri de streetfood din România.

Există și o zonă rezervată celor care doresc să bea bere, dar și spații de relaxare.
Food Truck Festival se desfășoară până duminică, între orele 12.00-22.00.