Simona Neumann, directorul Timişoara 2023: Avem cea mai gravă criză din ultimii opt ani şi jumătate, una care a depăşit graniţele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Neumann, directorul Asociaţiei Timişoara 2023
Simona Neumann, directorul Asociaţiei Timişoara 2023

După opt ani şi jumătate de când este directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2021-Capitală Europeană a Culturii, Simona Neumann a decis pentru prima oară să trimită o scrisoare deschisă şi nu un comunicat de presă.

Simona Neumann susţine că a ajuns să facă acest ca urmare a apariţiei unor articole în care este devoalată o parte a corespondenţei sale cu primarul Dominic Fritz.  

Această corespondenţă trebuia să fie una oficială, între părţi, susţine Neumann, dar secretul corespondenţei a fost încălcat. 

“Într-adevăr, corespondenţa este una reală, dar incompletă. Lipseşte ultimul meu răspuns trimis ieri, 15.06.2021, în care îi scriam domnului primar Fritz că deşi am avut o discuţie de principiu cu domnia sa, în care solicita retragerea mea (cu acordul părţilor, pe cale amiabilă, sic!) pentru motivul că aş bloca bunul mers al proiectului, am convenit să nu ne atacăm public, să nu fie blamat proiectul, să nu-i periclităm imaginea reală, conţinutul şi, mai ales, imaginea Timişoarei şi a României. Toate acestea pentru că Proiectul Timişoara 2023-Capitală Europeană a Culturii este unul de interes naţional şi european. Această înţelegere verbală nu a fost respectată. Am fost mereu atacată, iar în ultima vreme despre Timişoara Capitală Culturală s-au spus multe neadevăruri, cum că nu s-ar fi făcut nimic în toţi anii de după câştigarea titlului, s-au folosit expresii incalificabile precum că proiectul ar fi fost găsit “în comă” sau în “moarte clinică” şi trebuia “restartat”.  

În privinţa firmei de consultanţă angajată de Primărie şi a echipei Primăriei care lucrează pentru domnul primar Dominic Fritz la „restartarea” Capitalei Culturale, acestea au încălcat procedurile şi chiar legislaţia în mai multe etape ale colaborării noastre (între Asociaţie şi Primărie). De asemenea, au fost încălcate procedurile Uniunii Europene privind scrierea şi transmiterea raportului de monitorizare, precum şi principiile cooperării în sensul respectului reciproc”, susţine Simona Neumann în scrisoarea deschisă.  

Pe de altă parte, Simona Seumann spune că Asociaţia a primit abia acum, la mijlocul anului, după nenumărate adrese de solicitare a acesteia, prima tranşă a cotizaţiei la care s-a obligat Primăria pentru anul în curs conform prevederilor statutare, respectiv pentru primul trimestru, ianuarie-martie 2021.  

“La acest neajuns se adaugă declaraţiile publice privind schimbarea modului de implementare a proiectului fără să existe o schemă clară indicând în ce vor consta coordonarea şi relaţiile dintre entităţile care vor finanţa şi implementa proiectul şi cum se va realiza managementul şi coordonarea unitară a acestuia, adică o organigramă clară. Astfel, a fost creată o atmosferă de nesiguranţă atât în rândul partenerilor culturali cu care lucrăm, cât şi în rândul echipei operative. Colegii mei, eu însămi, toţi suntem supuşi unui enorm stres, adică, să răspundem zilnic solicitărilor grupului de consultanţă al Primăriei şi echipei Primăriei care se ocupă de „restartarea” proiectului şi să ascultăm remarci cum că pană acum nu s-a făcut nimic, că programul cultural este incoerent, că am fi lucrat netransparent. Consider că suntem profund umiliţi. De ce? Pentru ce? Există rapoarte de monitorizare ale Comisiei Europene că echipa Asociaţiei a implementat bine proiectul, rapoarte de audit că banii au fost cheltuiţi corect”, mai scrie directorul executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană.  

Simona Neumann spune că şa începutul lunii iunie a transmis Primăriei Municipiului Timişoara, echipei care se ocupă de „restartarea Timişoara 2023”, raportul de monitorizare pentru perioada iulie 2019-mai 2021 ce trebuia să ajungă pe masa Comisiei Europene. Persoana care trebuie să transmită raportul este, conform solicitării Comisiei Europene, directorul executiv al Asociaţiei care, conform Dosarului de candidatură, implementează proiectul Capitală Europeană a Culturii, dar Primăria a comunicat că acesta va fi transmis de primarul Dominic Fritz în calitate de Preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei.  

“Fiind termenul limită de depunere a raportului, am fost nevoită să transmit o Notă Comisiei Europene în care să explic de ce nu am trimis raportul şi de ce nu mai am control asupra conţinutului raportului care în mare parte conţine ce s-a făcut în perioada mai sus amintită, adică o perioadă anterioară administraţiei actuale. Nota a fost transmisă, de asemenea, şi autorităţilor româneşti. Da, într-adevăr, raportul trebuie întocmit cu aportul tuturor părţilor implicate (Asociaţie, Primărie, Consiliu Judeţean, Minister), dar nu cenzurat de echipa Primăriei sau oricine altcineva în capitolele de care răspunde Asociaţia. E foarte trist că s-a ajuns aici după ce în toţi anii precedenţi au fost respectate procedurile Uniunii Europene privind acest raport, iar comisia de monitorizare a apreciat munca noastră.  

Din păcate, prin tensiunile create de Primărie, s-au încălcat condiţiile înţelegerii noastre ”amiabile” spre a face o tranziţie decentă – cu o parte din proiectele Capitalei Culturale - către Centrul de Proiecte altă parte din proiecte rămânând la Asociaţie (după cum ni s-a adus la cunoştinţă într-o comunicare recentă din partea Centrului de Proiecte al Primariei). 

Ieri a demisionat domnul Ulrich Fuchs din Consiliul Director, ne aflăm în faţa Adunării Generale de vineri 18 iunie, iar noi avem cea mai gravă criză din ultimii opt ani şi jumătate, una care a depăşit graniţele României”, a încheiat Simona Neumann.  

Vă mai recomandăm:

Ministrul Culturii, despre Timişoara Capitală Europeană a Culturii în 2023: O nouă carte de vizită pentru România

Cum era de aşteptat. Timişoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023. Propunerea Comisiei Europene a fost înaintată Parlamentului pentru adoptare

FOTO Aurora Boreală, la mii de kilometri depărtare de locul lor de origine. Fenomen optic spectaculos la Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite