Sală de sport nouă într-o școală gimnazială. Va avea tribune cu 180 de scaune, tabelă de marcaj și dotări pentru competiții
0O veste foarte bună pentru cei 800 de copii care învață la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara. Sala de sport și terenul exterior sunt gata, iar acum urmează dotările.

Prima sală de sport școlară din Timișoara care va putea găzdui și competiții oficiale a fost construită la Școala Gimnazială nr. 25 din zona Girocului. Sala va avea o tribună cu 180 de scaune, tabele de marcaj, de asemenea dispune de vestiare și anexe pentru evenimente sportive.
În luna februarie va începe echiparea sălii de sport. Conform contractului semnat de primarul Dominic Fritz, din primul lot de echipamente sportive fac parte o tabelă electronică de marcaj interioare și una exterioară, aparate de fitness, spaliere de lemn, saltele, capre pentru sărituri, cal cu mânare etc.
De asemenea, vor fi aduse la școală echipamente pentru alte discipline sportive, precum mingi de fotbal, baschet, handbal, medicinale, porți pentru handbal, coșuri de baschet, echipamente pentru badminton și tenis de masă, în valoare de 84.000 lei.

Urmează apoi un al doilea lot, ce va include 180 de scaune pentru tribune și mobilier standard pentru săli de sport (banchete, cuiere, dulapuri, rafturi de depozitare etc), în valoare de 63.000 lei.
„În scurt timp, ajungem la faza de recepție a lucrărilor și mă bucur că, în sfârșit, cei 800 de copii care învață aici vor avea unde să facă ore de sport de calitate. Acum, am încheiat contractul pentru primele dotări sportive. Infrastructura de sport pentru copii e o mare durere a Timișoarei. De aceea, construim opt săli de sport la școlile din cartierele timișorene. Pe două le-am finalizat deja: pe cea de la grădinița din Tipografilor și pe cea de la Centrul educațional din Kuncz. Educație fără sport nu se poate”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Lângă sală a fost amenajat și un nou teren de sport în aer liber. Investiția se ridică la 10,5 milioane de lei, bani din fonduri europene.
Contractul de execuție pentru construcția noii săli a fost încheiat cu Asocierea Extra Prompt SRL și Constructim SA.
Sală de sport la etaj
În ianuarie 2024 a fost inaugurat și noul centru cultural și educațional din cartierul Kuncz. Moderna clădire dispune și de o sală de sport aflată la etajul superior. Aceasta dispune și de o zonă de vestiare. Oricine va putea utiliza sala, chiar și cei din afara cartierului Kuncz, pentru minifotbal, baschet, volei, handbal sau pentru gimnastică, urmând să se stabilească un regulament și un program.
