Robert Şerban, desemnat de Uniunea Scriitorilor cel mai bun dintre poeţii timişoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul Robert Şerban a primit Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Fililiala Timişoara, pentru volumul „Moartea parafină”, apărut la Editura Cartea Românească.

Gala Premiilor Litarare pentru 2010, ale Uniunii Scriitorilor din Timişoara, va avea loc vineri, 11 noiembrie, de la 12.00, în sala de cenaclu de la Orizont. Juriul a decis acordarea Premiului pentru poezie lui Robert Şerban, pentru „Moartea parafină”.

Nu vreau să fiu… actor şi să mă arăt surprins că am luat acest premiu.”Moartea parafină” a fost nominalizată la Premiile USR, a avut parte de atenţia cronicarilor şi recenzenţilor literari, a fost căutată de către cititori în librării. Asta nu înseamnă că nu mă bucur foarte tare. Ba mă bucur!”, a declarat Robert Şerban.

Au mai luat pemii Adrian Bodnaru, “O legătură de chei” şi Octavian Doclin, “Docliniană” şi “Sălaşe de iarnă”, tot pentru poezie. Premiul pentru proză i-a revenit lui Radu Pavel Gheo, pentru “Noapte bună, copii, iar Premiul pentru critică, istorie literară şi eseu lui Claudiu Teodor Arieşan, pentru “Geneza comicului în cultura română”. Premiul pentru literatura în limba minorităţilor naţionale şi traduceri i-a revenit Annemariei Podlipny-Hehn, pentru “Da-Sein”. Premiul Opera Omnia a fost acordat lui Ion Arieşanu, pentru întreaga creaţie literară.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite