Pot începe lucrările la cinematograful Studio. Două săli de proiecţie, filme pe acoperiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiect cinema Studio
Proiect cinema Studio

Lăsat de izbelişte aproape 30 de ani, reprezentând o parte din tradiţia, cultura şi istoria oraşului nostru, Cinema Studio va deveni primul cinematograf de artă din Timişoara.

Pentru cinematograful  Studio a fost finalizată  procedura de achiziţie a lucrărilor de execuţie. Lucrările vor dura 18 luni, iar investiţia se va ridica la  17.000.000 lei. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat cu firma Audiotech Multimedia Group şi Mist Lider Construct. 

Cinema Studio va deveni primul cinematograf de artă al Timişoarei, iar transformarea lui este rezultatul colaborării dintre Primăria Timişoara (proprietarul cinematografului), Groupama Asigurări (finanţatorul proiectului de arhitectură în valoare de aproximativ 150.000 euro), Institutul Francez din România şi Asociaţiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort), asociaţii culturale care se vor implica şi în managementul cinematografului. 

“Lucrările vor începe cu bani de la bugetul local, dar sperăm că vom convinge Ministerul Culturii să finanţeze şi acest obiectiv din suma alocată programului Capitală Europeană a Culturii” a declarat primarul Dominic Fritz.

Cinematograful Studio va funcţiona sub forma unui spaţiu cultural de tip art house, integrat în reţeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia şi proiecţiile de filme europene independente, de artă sau de autor. De asemenea, va deservi şi domenii conexe industriei cinematografice: producţia de film (ficţiune, documentar, animaţie), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educaţie cinematografică pentru copii şi tineri.

Cinema Studio

Viitorul cinematograf va dispune de două săli de proiecţie: una de 190 locuri şi una de 64 locuri, care a fost concepută ca un spaţiu multifuncţional. La parterul cinematografului vor exista un lobby şi o recepţie modernă care va include un cineshop, o cafenea şi două studiouri pentru montaj sunet şi video. Podul amenajat se va transforma într-o sală multifuncţională, care se va utiliza în regim ”HUB educaţional”, cuprinzând: spaţii de lucru pentru asociaţiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc., un spaţiu pentru transmisiuni radio, spaţiu de expoziţii, o sală de şedinţe. 

Cinema Studio

Pe terasa clădirii va funcţiona un café-cinema, pentru maxim 80 de persoane, unde se vor organiza proiecţii de film în aer liber, precum şi evenimente cultural-artistice de mică amploare (lansări de carte, mini-concerte, stand-up comedy etc.).

Cinema Studio

Primăria Municipiului Timişoara mai are două foste cinematografe care se află în  în lucrări de reabilitare, Victoria şi Dacia. 


 

Vă mai recomandăm:

FOTO Cum arată proiectul cinematografului de artă din Timişoara, finanţat de francezi şi donat primăriei pentru a face lucrările

FOTO Proiecţii de filme pe acoperiş. A fost prezentat proiectul futurist pentru Cinema Studio. “O adevărată bijuterie în plin centrul oraşului”

FOTO Fostul cinematograf Arta din Timişoara se transformă într-un hub cultural cu sprijinul Guvernului Ungariei

FOTO Exclusiv. În ce hal au ajuns fostele cinematografe ale RADEF din Timişoara. Rând pe rând se vor transforma în centre culturale modern

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite