Operațiunea „Cărbune pentru iarnă“ la Timișoara. Primul tren a ajuns din gara închiriată de Primăria Timișoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul tren cu cărbune din gara închiriată de Primăria Timișoara în Motru (județul Gorj) a ajuns, vineri, 7 octombrie, în orașul de pe Bega. Municipalitatea a cumpărat combustibil direct de la producător.

Trenul cu cărbune de la Motru a ajuns la Timișoara FOTO USR Timiș
Trenul cu cărbune de la Motru a ajuns la Timișoara FOTO USR Timiș

Soluția creativă a administrației Dominic Fritz, pentru a economisi milioane de lei care până acum mergeau la intermediari, a fost închirierea unei gări în Motru și cumpărarea cărbunelui direct de la producător. 

Primul tren cu cărbune încărcat în gara din Motru a ajuns vineri dimineață, 7 octombrie, la Timișoara. 

Aceste trenuri vor veni toată iarna, cu cărbune cumpărat direct de la producători. Colterm a făcut și stocuri de urgență peste vară, de 45.000 de tone cărbune și 22.800 MWh de gaz. Am închiriat gara pentru a avea un flux continuu de transporturi de cărbune în tot sezonul rece”, a transmis primarul Dominic Fritz. 

Trenul cu cărbune a ajuns la Colterm FOTO USR Timiș
Trenul cu cărbune a ajuns la Colterm FOTO USR Timiș

Colterm intră în iarnă cu stocuri record de cărbune și există contracte cu producătorul pentru tot necesarul din iarnă. De asemenea, s-au făcut investiții mari la Colterm ca iarna să nu-i ia prin surprinde pe timișoreni. 

În ultimele luni, morile pentru cazanele CET Sud au fost reparate pentru o ardere mai eficientă și s-a lucrat la schimbarea rețelei: mai avem doar trei kilometri de rețea de înlocuit din cei 29 kilometri planificați în această etapă”, susține Dominic Fritz. 

Trenul cu cărbune FOTO USR Timiș
Trenul cu cărbune FOTO USR Timiș


În alte ordine de idei, săptămâna aceasta Primăria Timișoara a depus proiectul pentru producerea în cogenerare la Colterm, energie electrică și termică. Este un proiect de 230 de milioane de lei, prin fonduri PNRR, la care așteptăm evaluarea. Colterm va arde în premieră biomasă ca înlocuitor pentru cărbune. 

Trenul cu cărbune ajunge la Colterm FOTO USR Timiș
Trenul cu cărbune ajunge la Colterm FOTO USR Timiș
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite