O nouă lovitură pentru familia Furdui, rămasă fără şapte copii în Germania: „Nu ne vom lăsa călcaţi în picioare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru şi Camelia Furdui, alături de şase din cei şapte copii ai lor FOTO Arhiva personală
Petru şi Camelia Furdui, alături de şase din cei şapte copii ai lor FOTO Arhiva personală

Familia Furdui, rămasă fără toţi cei şapte copii, luaţi de Jugendamt (Protecţia Copilului din Germania), a mai primit în 17 februarie 2022 o lovitură. Cei doi părinţi au fost decăzuţi din drepturi. Susţinătorii familiei Furdui susţin că decizia a fost luată fără a li se da dreptul să se apere.

„În data de 17 februarie, în mod contrar oricărui drept la apărare, instanţa s-a întrunit de una singură, fără ştirea avocaţilor şi a părinţilor, şi a retras toate drepturile parentale ale părinţilor Furdui, acordând tutela deplină Jugendamt”, a transmis echipa de susţinere a familiei Furdui, printr-un comunicat dat publicităţii imediat după eveniment.  

Potrivit comunicatului, retragerea drepturilor parentale înseamnă că părinţii nu mai au niciun drept de informare privind orice aspect al vieţii copiilor Furdui, vizitele le pot fi blocate, iar copiii mutaţi în orice moment în orice parte a Germaniei.

„În loc să caute reîntregirea familiei şi să îndrepte toată această situaţie înspre binele copiilor şi al părinţilor Furdui, Jugendamt şi instanţa complotează pentru ruperea definitivă a familiei. Iar acest lucru are loc chiar înainte de finalizarea procesului de fond”, a mai transmis echipa de susţinere a familiei Furdui.

Una dintre fete a dispărut din custodia autorităţilor germane

Reprezentanţii familiei Furdui mai spun că la două zile de la decizia de retragere a drepturilor parentale, Estera, una dintre fete, a dispărut din căminul în care era plasată de Jugendamt, fiind găsită a doua zi, în siguranţă.

„În ultimele luni Estera a luptat pentru libertatea şi dreptul de a reveni acasă împreună cu toţi fraţii ei. Jugendamt şi judecătoarea de caz au ignorat-o constant, iar ultima decizie a instanţei pare să fi afectat-o”, a mai transmis echipa de iniţiativă din cazul Furdui.

Reacţia Ministerului Afacerilor Externe

Încă de la primirea comunicatului transmis de reprezentanţii familiei Furdui, „Adevărul” a solicitat Ministerului Afacerilor Externe un punct de vedere cu privire la caz. Răspunsul a venit sâmbătă 26 februarie 2022.

„Părinţii au informat Ambasada cu privire la pronunţarea, la data de 17 februarie 2022, de către instanţa judecătorească germană a unei decizii de exercitare temporară a custodiei minorilor de către autoritatea locală pentru protecţia copilului, decizia fiind pronunţată în lipsa acestora. 

De asemenea, MAE informează că familia a contactat misiunea diplomatică în cursul zilei de 20 februarie 2022 în legătură cu dispariţia de la cămin a minorei, aceasta fiind identificată în cursul aceleiaşi zile de către poliţia germană”, a transmis MAE.

Ministerul Afacerilor Externe a mai transmis că „în acest context, Ambasada României la Berlin a solicitat clarificări din partea autorităţilor germane competente, cu privire la situaţia minorei”.

„Reprezentanţii căminului în care se află minora au confirmat că aceasta este în siguranţă, că starea sa este bună, iar Jugendamt menţine cazul în atenţie”, a mai trasnsmis MAE, fără a oferi detalii suplimentare despre cum a ajuns Estera să dispară din centrul în care era cazată.

„Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României la Berlin acordă o prioritate deosebită acestui caz, continuă dialogul cu cetăţenii români, cu autorităţile germane competente şi cu ANDPDCA, sprijinind demersurile familiei minorilor, inclusiv prin posibilităţile de intervenţie posibile în baza legislaţiei germane şi a dreptului internaţional în materie şi având în vedere asigurarea respectării principiului interesului superior al copilului”, au mai transmis oficialii Ministerului Afacerilor Externe.

Deputatul PNL: „Nu ne vom lăsa călcaţi în picioare”

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean, care s-a implicat încă de la început în urmărirea acestui caz, a transmis, după decizia de decădere a familiei Furduri din drepturile părinteşti, un mesaj în care „condamnă public” Protecţia Copilului din Germania pentru „pentru tratamentul abuziv îndreptat împotriva familiei de români şi pentru demersurile mârşave pe care le-a întreprins, cu scopul evident de a-i distruge pe aceştia”. „Este ireal!”, a scris deputatul liberal.

Potrivit lui Ardelean,  decizia a fost luată fără citarea părinţilor, „în condiţiile în care ambasadorul României la Berlin a cerut să fie prezent la înfăţişarea de la sfârşitul lunii, fiind refuzată de judecătoare”.

„Întreb, totuşi, cine răspunde pentru dramele la care sunt supuşi aceşti copii? Cine răspunde pentru toate aceste traume? De urmărit... Însă, vă asigur că nu ne vom lăsa călcaţi în picioare de propagandiştii unui sistem nenorocit în care statul decide pentru copii şi soarta lor, trimiţându-i la colţ, alături de familii. Aceasta nu este democraţie!”, a mai scris Ben Oni Ardelean.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Mărturia lui Bodnariu, românul căruia Norvegia i-a confiscat cei 5 copii. Detalii din ancheta ţinută la secret: „Norvegienii care ne cunosc aici sunt şocaţi”

VIDEO Familia Bodnariu, stabilită în România după coşmarul norvegian, a fost prezentă în Parlament cu toţi cei şase copii

Drama familiei Furdui, rămasă fără şapte copii, în Germania. Turnura tragică pe care a luat-o cazul

Mărturia lui Bodnariu, românul căruia Norvegia i-a confiscat cei 5 copii. Detalii din ancheta ţinută la secret: „Norvegienii care ne cunosc aici sunt şocaţi”

VIDEO Familia Bodnariu, stabilită în România după coşmarul norvegian, a fost prezentă în Parlament cu toţi cei şase copii

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite