O mamă care cerşea cu băieţelul de 4 ani într-o intersecţie s-a ales cu dosar penal | adevarul.ro

O mamă care cerşea cu băieţelul de 4 ani într-o intersecţie s-a ales cu dosar penal

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Poliţiştii timişoreni au organizat o acţiune pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale şi a celor suspecte de anumite fapte. Un alt obiectiv al raziei a fost prevenirea infracţiunilor.

Peste o sută de persoane au ajuns la Poliţie în urma acţiunii de sâmbătă. 17 dintre acestea, din rândul celor fără adăpost, au fost amprentate şi introduse în baza de date. Cei 43 de poliţişti care au participat la acţiune au dat în total 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 4.200 de lei. 13 dintre amenzi s-au dat pentru nerespectarea normelor rutiere, iar alte 10 pentru nerespectarea prevederilor privind domiciliul sau reşedinţa.

Cu ocazia raziei, în zona Gării de Nord a fost depistată o tânără de 29 de ani din Baia Mare care cerşea în mijlocul intersecţiei, ţinându-şi în braţe băieţelul de 4 ani. Femeia s-a ales cu dosar penal pentru cerşetorie, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a fost informată despre caz.
O altă persoană care a ajuns pe mâna poliţiştilor este un tânăr de 22 de ani din judeţul Mureş, suspect că a furat telefonul celular al unui bărbat care aştepta trenul în Gara de Nord din Timişoara.

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst pe platforma "ideilibere.ro": Timişoara a devenit ŢIGANIşoara. Românii sunt tocaţi!

image
image
image
image

Top articole

Partenerii noștri