Nicolae Robu, primarul Timişoarei a votat pentru ieşirea de la guvernare: „Scuze faţă de toţi care au crezut în proiectul USL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş şi vicepreşedinte liberalilor pe ţară, a votat pentru ieşirea de la guvernare şi desfinţarea USL

Primarul Timişoarei şi-a făcut publică opţiunea în această seară în ce priveşte viitorul USL. Nicolae Robu susţine că ar fi preferat rămânerea la guvernare şi păstrarea USL, dar în condiţiile în care „PSD a trădat” a votat pentru ruperea mariajului cu Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator. 
 

“PSD a refuzat sistematic - şi refuză şi în clipa de faţă - să accepte propunerea PNL de ocupare a posturilor de ministru şi a postului de vicepremier vacantate de ocupanţii lor liberali, cu Klaus Iohannis ministru de interne şi vicepremier. PSD a dovedit zi de zi că nu (mai) doreşte să-şi ţina angajamentul de a-l susţine pe Preşedintele PNL Crin Antonescu drept candidat la Preşedinţia României. PSD s-a dovedit prea puţin preocupat de problemele ţării şi prea mult de acapararea de putere, exercitând-o, uneori, cu încălcarea normelor statului de drept sau cel puţin cu tendinţe înspre aşa ceva”, a  transmis Nicolae Robu.


Presedinte PNL Timiş şi vicepresedinte PNL pe ţară, desi a votat pentru ieşirea de la guvernare şi desfiinţarea USL. “Consider că USL a fost un proiect politic serios, dar PSD l-a trădat!”, a adăugat Robu.
 

“Cred în capacitatea PNL de a face performanţă pe picioarele lui şi voi pune umărul la maximum - în primul rând prin rezultate în administraţie, pentru Timişoara şi timişoreni! - pentru ca acest lucru să se întample. Deci, revenim la... <Prin noi înşine!>”, a mai afirmat primarul Timişoarei.


În final, Nicolae Robu a avut puterea să îşi ceară scuze faţă de cei care au crezut în proiectul USL. 


“Scuzele de rigoare faţă de toţi cei care, ca şi mine, au crezut sincer în proiectul USL, pentru cota parte de vină, în opinia mea foarte redusă, dar nu nulă, care ne revine şi noua, liberalilor, pentru eşec”, a mai spus Nicolae Robu.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite