Momentul în care se prăbuşeşte Cascada Bigăr VIDEO

0
0
Cascada Bigăr prăbuşită / FOTO Garda de Mediu
Cascada Bigăr prăbuşită / FOTO Garda de Mediu

Romsilva a publicat pe pagina de Facebook a instituţiei o înregistrare video a momentului în care Cascada Bigăr din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa se prăbuşeşte, alături de un mesaj prin care dezminte formaţiile apărute în spaţiul public conform cărora cauza prăbuşirii ar fi intervenţia omului în circuitul apei.

Mircea Jumanca, ghid turistic şi activist de mediu, susţine că o cauză a prăbuşirii cascadei ar putea fi intervenţia omului. „Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a declarat Jumanca pentru Deustche Welle. Jumanca a mai spus că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.

Romsilva, în schimb, spune că explicaţia este complet greşită şi că motivul prăbuşirii este altul: travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni şi greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.

„Romsilva respinge cu fermitate informaţiile false referitoare la prăbuşirea Cascadei Bigăr, lansate în spaţiul public de un ghid de turism şi "activist de mediu". Acesta a lansat informaţia falsă că prăbuşirea cascadei Bigăr ar fi fost provocată de captarea apei de către păstrăvăria Valea Miniş. Care este adevărul?  Păstrăvăria Valea Miniş a fost construită în perioada 1986-1988, inclusiv o lucrare de captare pe izvorul Bigăr, iar în ultimii 33 de ani NU s-a mai efectuat nicio lucrare suplimentară, deci NU aceasta este cauza prăbuşirii cascadei.  Aşa cum am precizat anterior, cascada Bigăr s-a prăbuşit din cauze naturale, sub propria greutate, în urma acumulării în timp a travertinului şi a muşchiului”, a transmis Romsilva pe Facebook. 

GALERIE FOTO - Cascada Bigăr după prăbuşire

GALERIE FOTO Cum arăta Cascada Bigar din Caraş-Severin, înainte de prăbuşire

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri