Mesajul mitropolitului Ioan Selejan la Învierea Domnului: "Fericit e omul care în viaţa lui a strâns un potir de lacrimi"
0Cu ocazia Paştelui, Înalt Prea Sfinţitul Ioan Selejan le-a transmis credincioşilor ortodocşi un mesaj de încurajare.
Mitropolitul Ioan Selejan a transmis credincioşilor ortodocşi mesajul său cu ocazia sărbătorii Paştelui.
„Hristos a înviat!
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a ajutat ca, după un urcuş pe scara postului, să ne bucurăm de acest mare praznic al Luminii. Dangătele de clopot şi răsunetul de toacă ne-au chemat în bisericile şi mănăstirile noastre, de unde să primim lumina Învierii lui Hristos. Niciodată nu a fost pe pământ o asemenea revărsare de lumină ca la acest praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. La Înviere, Hristos Domnul a lăsat pace şi lumină în inimile Sfinţilor Săi Apostoli şi a Preacuratei Sale Maici.
Lumina Învierii este mai presus de lumina soarelui, iar dacă lumina soarelui se va sfârşi, lumina Învierii va rămâne veşnic. Această lumină rămâne mărturie în veşnicie că Cel Ce a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii“ (Ioan 8, 12) a biruit întunericul în care zăcea omul în urma căderii în păcat. Păcatul a coborât lumea în întuneric şi a stins lumina din univers. Hristos a venit în lume ca să alunge păcatul din inima omului şi să facă loc luminii Învierii. Astfel, omul poate să se bucure în veşnicie de darul Învierii lui Hristos.
Lumina Învierii lui Hristos nu o putem înţelege prin studiul ei sub aspect fotonic ca lumina soarelui, pentru că lumina soarelui este mai palidă decât umbra luminii Învierii Mântuitorului. Hristos este Soarele fără asfinţit. Lumina Învierii este bucurie în Duhul Sfânt. Această lumină omul nu o poate vedea decât cu ochii săi duhovniceşti. Aşa cum la lumina soarelui cresc florile câmpului, tot aşa la lumina Învierii, prin Duhul Sfânt, cresc sufletele oamenilor.
Lumina Învierii este dătătoare de viaţă, dar nu orice fel de viaţă, ci viaţă veşnică. Mintea omului este ogorul unde Hristos seamănă această lumină. De aici avem în graiul nostru românesc şi expresia: „om luminat“. Hristos doreşte să fim fii ai Luminii celei de Sus.
Martorii luminii Învierii nu mai sunt astăzi printre noi, însă la orice praznic al Învierii Domnului avem parte de bucuria luminii Învierii Sale. Azi a înveşmântat Dumnezeu creaţia Sa în lumină, aşa cum a fost ea la început. Toţi cei care s-au ostenit cu postul, cu rugăciunea şi cu milostenia azi sunt îmbrăcaţi în lumina Învierii lui Hristos. Această lumină va fi hrana veşniciei noastre. Lumina Învierii nu mai are înserare, ea are doar răsărit. Ferice de omul care va avea parte de răsăritul luminii lui Hristos.
Câtă seninătate şi bucurie se aşază pe faţa unui osândit la moarte atunci când i se spune: „ai fost iertat“, dar câtă bucurie trebuie să fie în sufletul omului când, la Învierea lui Hristos, primeşte vestea că a fost salvat din moartea cea veşnică. Această bucurie o vedem azi pe feţele celor care cred în Înviere. Răstignitul a trecut prin casa morţii şi a sfărâmat-o, ca niciunul dintre pământeni să nu mai rămână acolo, în întunericul neiubirii şi al suferinţei. De azi omul nu se mai îndreaptă spre moarte, ci se îndreaptă spre marea responsabilitate ce vine din nemoarte.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Oare ne-am răstignit noi în acest post patimile pe Golgota inimii noastre, am îngropat noi omul cel vechi (cf. Rom. 6, 4) cu Hristos, pentru ca împreună cu El să învieze întru făptură nouă (cf. II Cor. 5, 17)? Hristos ne cheamă azi la înnoirea vieţii. Sfântul Apostol Pavel le spune romanilor: „După cum Hristos a înviat din morţi (…), aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii“ (Rom. 6, 4). Astfel, făptura cea nouă trăieşte întru dragoste, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe (cf. Gal. 5, 22-23).
Iubite mame creştine, aprindeţi din fragedă pruncie candela credinţei în inimile pruncilor pe care vi i-a dat Dumnezeu, aprindeţi lumina în sufletul lor, aşa cum s-a aprins acum, în această tainică noapte, lumânare de la lumânare. Sărbătoarea Învierii o trăim în comuniune sfântă unii cu alţii, căci unii altora ne suntem mădulare (cf. Rom. 12, 5). Eu pot fi braţul tău atunci când eşti la necaz. Să iertăm celor care ne-au greşit şi să ne îmbrăcăm azi în veşmântul de lumină al iubirii care nu cade niciodată (cf. I Cor. 13, 8).
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33) le-a spus Hristos Apostolilor şi ucenicilor Săi, iar nouă, celor de azi, ne spune: „Îndrăzniţi, iubiţi-i pe semenii voştri“!
Iubiţi credincioşi,
Mormântul luminii s-a făcut cărare spre Cer pentru Hristos Domnul. Şi al nostru mormânt va fi cărare spre Învierea cea de obşte pe care ne-a dăruit-o Hristos Domnul prin Învierea Sa. Stelele cerului se veştejesc, însă lumina Învierii lui Hristos nu apune niciodată. Lumina ne aşteptă să intrăm în bucuria ei la capătul cărării ce trece prin mormânt. Prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a încetat a se mai auzi în univers glasul morţii. De la acest praznic al Învierii omul este chemat să trăiască în simfonia luminii. Omul nu este o taină pentru Dumnezeu. El doreşte ca omul să trăiască în simfonia luminii Sale şi să evadeze din periferia vieţii celei fără de Hristos. Fericit e omul care în viaţa lui a strâns un potir de lacrimi. Acesta este darul cel mai de preţ pe care îl poate oferi omul lui Hristos în ziua cea mare a venirii Sale când va judeca viii şi morţii. Omul îşi spală sufletul în lacrimile pocăinţei, căci lacrima este sângele iubirii. Lacrimile iubirii se prefac în stele pe bolta cerului.
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
În Duminica dinaintea începerii Postului Mare, Biserica ne aduce aminte de izgonirea lui Adam din Rai, iar azi, pe lângă Învierea Domnului, ne mai aducem aminte şi de întoarcerea lui Adam în Rai. Iată că şi în acest post Hristos l-a căutat pe Adam, dar şi pe noi, ca să ne ridice din umbra morţii şi să ne aşeze în lumina Învierii. Prin Învierea Sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a smuls din braţele timpului şi ne-a aşezat pe aripile veşniciei. Hristos a fost o Persoană reală, a fost împuns cu suliţa, iar din trupul Lui a curs sânge. Candela care s-a aprins la Învierea lui Hristos nu se va stinge niciodată, pentru că în ea a pus Hristos nu untdelemn, ci Sângele Său. Candela Sângelui luminează veşnicia.
Iubirea nu ne deschide perspectiva unor amintiri din viitor, ci a unui astăzi veşnic. Astăzi Hristos ne-a dăruit, prin Patima şi Moartea Sa, dreptul la înviere. Până azi eram sortiţi să ajungem în casa morţii, iar de astăzi Hristos îi oferă omului dreptul la înviere, dreptul la veşnicie. Este cel mai mare dar pe care-l poate da Hristos omului, însă impune şi o mare responsabilitate: a răspunde în veşnicie de tot ce ai făcut pe acest pământ. Azi se pune pe umerii omului bolta veşniciei. Viaţa o primim în dar, iar veşnicia, prin Jertfa lui Hristos. Hristos a luat pe umerii Săi Crucea ca tu să porţi pe umerii tăi veşnicia. Povara sau bucuria ei. Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a dăruit vocaţia veşniciei, vocaţia fericirii, vocaţia iubirii, dar şi libertatea de a alege. Tu, frate creştine, ce ai ales?!
Sfânta Evanghelie ne spune că mormântul era gol când au ajuns femeile mironosiţe. Giulgiurile zăceau singure în mormânt (cf. Luca 24, 12). Şi totuşi Hristos S-a înălţat la Cer înveşmântat nu într-o cămaşă ţesută din fir de in, ci ţesută din păcatele noastre. S-a îmbrăcat în păcatele noastre luându-le asupra Sa, iar El ne-a îmbrăcat pe noi cu Sine. Ne-am îmbrăcat cu Hristos Care devine veşmântul veşniciei noastre. Mare este taina Învierii: moartea naşte viaţă!
Dacă până la Hristos mormântul era uşa casei morţii, de acum el devine uşa Raiului. Moartea este doar o lacrimă pe obrazul istoriei. Hristos a experiat viaţa omului în integralitatea ei, de la suferinţă şi până la moarte. Bătălia dintre moarte şi viaţă nu a avut martori. Maria Magdalena nu zice că a văzut Învierea, ci zice că a văzut pe Domnul Care a biruit moartea (cf. Ioan 20, 18). Aceea era prima noapte care a fost mai luminoasă decât cea mai strălucită zi. Acum se naşte ziua a opta, cea care va avea doar răsărit.
Istoria este martorul vieţii, spuneau cei din vechime. Noi mai putem spune că istoria a fost martoră şi a vieţii şi a Înălţării la Cer a Înviatului Hristos. Azi, chiar dacă privim mormântul gol, istoria ne spune al cui a fost acest mormânt şi când a trecut Hristos „dincolo“, în metaistorie. Hristos Domnul zice: „Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla“ (Ioan. 10, 7). Faptele reţinute de istorie au fost reale, însă realitatea nu are timp, ea transcende timpul şi trece în veşnicie. Dându-ne Hristos darul Învierii şi al veşniciei, ne face să ne întărim credinţa că omul are rădăcini în Cer. Cei care au avut rupere de gândire au încercat boicotarea istoriei şi n-au ascultat tăcerea lui Dumnezeu, adică mormântul gol al lui Hristos. Din simfonia vieţii pământeşti a lui Hristos rămăsese doar cortina, giulgiul zăcând (cf. Ioan 20, 5). Iar dincolo de această cortină începe ultimul act, veşnicia. Astăzi ne naştem întru Înviere şi primim accesul la cultura de „dincolo“. Prin Revelaţie, noi aparţinem unei culturi cereşti. Sunt oameni care refuză să aparţină unei astfel de culturi; ei intră în categoria celor care refuză de „a fi“. Noi, cei ce credem în Înviere, aparţinem culturii şi civilizaţiei lui Hristos.
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Prin Jertfa Sa pe Cruce, Hristos Domnul ne-a redat bucuria vieţii şi darul de a dobândi viaţa veşnică. Iertaţi-vă, iubiţi-vă, mângâiaţi-vă şi ajutaţi-vă, pentru a ajunge fii iubiţi ai lui Dumnezeu.
Praznicul Învierii Domnului să aducă lumină şi pace în inimile noastre şi în ţara noastră. Vă îndemn părinteşte să zicem împreună cu Sfântul Antim Ivireanul: „Voi întoarce cuvântul meu către tine, Ţară creştină, şi dimpreună cu tine mă voi bucura“ (Cazania la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel).
Praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor să vă înmulţească bucuria vieţii.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!
Hristos a înviat!”
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
