Laura Martonosy este avocatul din Timişoara care pune suflet în cazuri

În vârstă de 39 de ani, avocata Laura Martonosy deţine un cabinet de avocatură în Timişoara. Chiar dacă tatăl ei a lucrat şi el în domeniu, timişoreanca a început munca de jos, preferând să câştige caz după caz şi formându-şi experienţa pe cont propriu. Înainte să reprezinte clienţii în instanţă, Laura a fost o vreme şi profesoară.

Profil:

Născută. 19.08.1971, Orşova
Studii. Facultatea de Ştiinţe Juridice, specializare Drept comercial, fiscal şi civil
Experienţă. Avocat din 1996
Familie. Căsătorită, doi copii

Când vine vorba de visul din copilărie, bănăţeanca îşi dorea din tot sufletul să lucreze în contraspionaj pentru a apăra ţara. „Am visat şi la meseria de ambasador, dar tatăl meu mi-a explicat că acele posturi sunt destinate doar copiilor de personalităţi. De la politică externă am avut o schimbare drastică spre regie-teatru-film. Am ajuns să fac ceea ce mi-am dorit: Liceul Pedagogic. Mi-a fost de mare folos, mai ales că am activat o perioadă şi ca profesor universitar, dar m-a format şi ca părinte”, a spus Laura Martonosy. În prezent, avocatei îi este dor de catedră, dar spune că actualele cazuri îi ocupă toată atenţia.

De partea dreptăţii

Avocata spune că frumuseţea profesiei constă în permanenta provocare de reprezentare a unor cazuri care diferă în fiecare zi. E convinsă că în această meserie nu există plafonare şi nici plictiseală, în permanenţă fiind de muncă. „Clar, există şi lucruri negative. Unul dintre ele este că nu poţi anticipa deciziile instanţei. Ele diferă şi de multe ori te surprind. Adică ai avut cazuri care semănau ca două picături de apă, dar la fiecare s-au luat decizii diferite, chiar în aceeaşi instanţă. E neplăcut că nu te poţi detaşa personal, ci continui să te implici. Am avut cauze pierdute în care am avut suferinţe fizice doar pentru că nu i s-a făcut dreptate clientului meu”, a mai spus avocata.

Laura Martonosy spune că Timişoara va rămâne definitiv pentru ea oraşul de suflet, mai ales datorită multiculturalităţii. „Aici se simte influenţa vestului. Îţi poţi da seama de multiculturalitate şi întrebându-i pe oameni cum îi cheamă. Doar al patrulea, al cincilea om este Popescu, iar până acolo vei da peste nume sârbeşti, ungureşti şi nu numai. Oraşul şi viaţa de aici au farmec şi viitor”, a spus timişoreanca. Ea spune că nu ar pleca niciodată definitiv din oraş, mai degrabă fiind adepta excursiilor scurte peste graniţă, urmate mereu de întoarcerea acasă.

Întrebări şi răspunsuri

Există clauze preferate?
Eu am înţeles că nu există omul perfect, omul orchestră, care să cunoască toate specializările din avocatură. Nu cred în omul multilateral dezvoltat. Cred că omul care face tălpi pentru papuci nu poate să fie întrecut de altcineva în aria sa. Am înţeles că nu o să fiu niciodată strălucită în penal, asta decât dacă lucrezi în penal. Poate e mai bănos în penal, dar eu am preferat să mă axez pe comercial.
E o muncă de uzură?
În primele mele zile de profesie, o colegă mi-a spus că o carieră în domeniul acesta se face 90 la sută cu picioarele şi doar zece la sută cu capul, pe motiv că e alergătură multă. Pe fondul globarizării, meseria noastră nu e una care să fie practicată oriunde. Până la urmă, fiecare ţară are legi diferite.

Ce-i place
„Timişoara înseamnă pentru mine acasă. Îmi place la nebunie că există o serie de parcuri lângă Bega. Piaţa Unirii e superbă fără terase, e un loc special pentru mine. Aici e multă toleranţă rămasă din spiritul austriac”.

Ce nu-i place
„Detest faptul că nu avem străzi pe care să circulăm civilizat şi trotuare pe care să nu îţi rupi gâtul, mai ales dacă eşti doamnă. Poate e banalizat faptul că nu avem autostradă sau o centură completă, dar şi aceste detalii contează”.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!