Greşeala poliţiştilor care au amendat un şofer pentru încălcare liniei continue şi ignorarea unui „obligatoriu înainte“. Instanţa a anulat o parte din sancţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer din Timişoara a fost amendat de poliţişti cu peste 3.600 de lei pentru că nu a respectat un indicator de circulaţie şi a călcat linia continuă. Judecătorii au anulat mare parte din amendă, hotărând că poliţitii au greşit amendându-l pe şofer de două ori pentru aceeaşi faptă.

Ce se întâmplă atunci când încalci semnificaţia unui indicator de circulaţie care te obligă să mergi într-o anumită direcţie şi calci linia continuă? Un şofer din Timişoara a făcut asta şi a primit o amendă de 3.600 de lei. Poliţiştii l-au amendat cu 700 de lei pentru nerespectarea indicatorului „obligatoriu înainte” şi cu 2.900 de lei pentru că a călcat linia continuă.

Nemulţumit de amenda primită, şoferul a contestat amenda în instanţă, arătând că a comis o singură contravenţie. În primă instanţă, şoferul a pierdut procesul, dar în apel judecătorii i-au dat câştig de cauză, considerând că şoferu a fost amendat de două ori pentru aceeaşi faptă.

„În condiţiile în care fapta săvârşită de apelant este prevăzută de art. 109 din HG 1391/2006 şi sancţionată conform art. 100 alin. 1 pct. 3 din OUG 195/2002, ea nu poate face şi obiectul contravenţiei sancţionate de prevederile 102 alin. 2 din OUG 195/2002. În consecinţă, apelul urmează a fi admis iar hotărârea primei instanţe modificată în sensul că tribunalul va admite în parte plângerea contravenţională formulată şi va anula procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor emis de Poliţia Municipiului Timişoara, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 102 al. 2 din OUG 195/2002 şi va exoner a apelantul de obligaţia de plată a amenzii aferente în valoare de 2.900 lei”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş, în urma căruia şoferul a rămas doar cu amenda de 700 de lei pentru nerespectarea indicatorului „obligatoriu înainte”. Sentinţa este definitivă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite