Garajele construite ilegal în Timişoara au început să fie demolate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a identificat peste 500 de garaje care trebuie să dispară în perioada următoare. Demolarea primelor garaje a început în zona Stadion

Primele baterii de garaje care vor fi demolate sunt cele de pe strada Podeanu, din zona Stadion
Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei, a declarat că pe strada Podeanu se află 56 de garaje care trebuie să dispară. Proprietarii garajelor ridicate illegal în zona Stadion au început deja să le demonteze singuri.

Stoia i-a anunţat pe locuitorii blocurilor din cartier că vor fi nevoiţi să renunţe şi la grădinile pe care le-au amenajat, pe locurile respective putând să se facă parcuri civilizate. După demolarea garajelor se va lărgi drumul la patru benzi şi se va realiza o pistă de biciclete. Viceprimarul susţine că lucrările de reamenajare se vor încheia până în această toamnă.


O altă stradă cu garaje ilegale este strada Orion. Acolo sunt o sută de garaje pe terenul Primăriei. Demolările lor vor începe săptămâna viitoare.

“Oamenii spun că ei sunt în legalitate, dar în autorizaţia de construcţie  cuprinsă următoarea frază: dacă Primăria va avea nevoie de terenul de sub garaje, ei trebuie să îl pună la dispoziţie. Luni mergem pe strada Podeanu dotaţi cu macara cu băieţi specializaţi pe demolări şi vom face noi treaba. Pe strada Orion se vor începe demolările la sfârşitul săptămânii viitoare”, a declarat Traian Stoia.

“Mă bucur că pe strada Podeanu au înţeles că trebuie să le desfinţeze. Circa zece au fost deja demolate. Vreau să le mulţumesc oamenilor pentru maniera civilizată în care s-au comportat. Am amânat de toamnă până în primăvară. Mă aştept ca şi ceilalţi cetăţeni să procedeze la fel, să fie cooperanţi, să rezolvăm problema amiabil, fără a ajunge la resentimente. Nu e vina lor pentru că au fost lăsaţi să le construiască. Eu dacă aş fi fost primar nu aş fi permins niciodată să se construiască aşa ceva. Sunt probleme de funcţionalitate, nu doar de aspect”, a completat primarul Nicolae Robu.

Primăria a identificat peste 500 de garaje care trebuie să dispară în perioada următoare.

 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite