Frigul și răcelile merg mână în mână: numărul virozelor, aproape dublu față de luna ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulți timișeni se prezintă la medic din cauza răcelilor. Numărul acestor afecțiuni a crescut semnificativ în prezent, comparativ cu începutul lunii ianuarie. Creșterea a venit pe fondul înregistrării unor temperaturi situate tot mai jos sub linia de zero grade Celsius.

Conform statisticii oferite de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș, în săptămâna 2-8 ianuarie erau contabilizate 785 de cazuri de viroze respiratorii. În 5 februarie, numărul acestora ajunsese la 1.275, diferența fiind de 490 de îmbolnăviri. De asemenea, și cifra pneumoniilor este mai mare: de la 268 la începutul lui ianuarie, la 312.

Numărul total de îmbolnăviri poate fi însă mult mai mare, pentru că multe persoane preferă să se trateze singure în cazul contractării virozelor respiratorii. Mai mult, perioada rece este una foarte propice pentru răspândirea bolilor, deoarece frigul permite virusurilor să persiste mai mult în aer. Potrivit reprezentanților DSP, creșterea cazurilor este însemnată, însă nu reprezintă un motiv de îngrijorare, fiind încă normală pentru această perioadă a anului. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite