FOTO Sentinţă finală. Niciun vinovat pentru explozia care a omorât o fată de 21 de ani şi a rănit grav un adolescent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii timişoreni au pronunţat sentinţa finală în dosarul exploziei din octombrie 2010, de pe strada Cloşca, din Timişoara, din cauza căreia a murit o tânără de 21 de ani şi a fost rănit grav un băiat de 16 ani. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara nu au găsit niciun vinovat.

La aproape 10 ani de la producerea exploziei de pe strada Cloşca din Timişoara, care a provocat moartea unei tinere şi rănirea gravă a unui adolescent, judecătorii au pronunţat sentinţa finală. Toţi cei trimişi în judecată de Parchetul Judecătoriei Timişoara după şase ani de anchetă au fost achitaţi.

Ancheta avea să scoată la iveală că explozia s-a produs ca urmare a acumulării în locuinţă a unei cantităţi de gaz metan provenit de la reţeaua de gaz stradală deteriorată. Pentru că în zonă se efectuau lucrări la reţeaua de apă şi canal, procurorii au trimis în judecată companiile Aquatim şi Confort, dar şi pe inginerul care răspundea de proiect şi pe dirigintele de şantier, acuzându-i că au atins ţeava de unde s-a scurs gazul. Cercetarea judecătorească avea să demonstreze că muncitorii care lucrau în stadă nu au atins ţeava, săpăturile lor fiind la jumătate de metru de locul în care a apărut fisura în ţeava de gaz.

„În condiţiile în care ţeava spartă a fost ridicată la o depărtare de  0.51 metri de limitele în care s-au efectuat săpături pentru introducerea ţevilor de canalizare (…) nu se poate reţine că din culpa inculpaţilor s-a produs o îndepărtare locală accidentală a izolaţiei ţevii de gaz, ce a dus la o coroziune rapidă a acesteia, creându-se un defect pătruns pe unde s-au produs scurgeri de gaze ce au migrat prin sol în camera imobilului”, se arată în sentinţa pronunţată în primă instanţă.

Eon a plătit daune morale, fără a avea vreo calitate în dosar

În dosarul penal instrumentat şi trimis în judecată de Parchetul Judecătoriei Timişoara, Eon Gaz nu a avut nicio calitate. Cu toate acestea, după producerea exploziei, compania de gaz i-a achitat mamei fetei moarte în explozie daune morale de 150.000 de euro.

Imediat după producerea exploziei (n.r. - după trei ani), din raţiuni umanitare şi indiferent de existenţa vreunei culpe, conducerea companiei noastre a decis să sprijine financiar familiile afectate, în special pentru acoperirea serviciilor medicale”, se arată într-un răspuns transmis de E-on la solicitarea „Adevărul”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite