FOTO Mii de timişorenii au luat Lumina Sfântă care a ajuns cu peripeţii pe aeroportul "Traian Vuia"
0Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană a fost ţinută de P.S. Paisie Lugojanul, al doilea om din Arhiepiscopia Timişoara.
Timişorenii s-au răsfirat pe la toate bisericile ortodoxe şi greco catolice din oraş pentru a Lumina Sfântă şi pentru a asista la slujba de Înviere. Mulţi au luat şi calea mănăstirilor din apropierea oraşului pentru noaptea de Înviere.
Alţii au profitat de mini-vacanţă şi au plecat din Timişoara. Aşa se face că numărul celor prezenţi în centrul Timişoarei a fost mai scăzut ca în alţi ani.

Au fost ceva emoţii cu Lumina Sfântă de la Ierusalim, care a fost adusă pe aeroportul "Traian Vuia" de un charter privat, via aeroportul Henri Coandă Bucureşti. Aeronava a avut una dintre roţi dezumflate, motiv pentru care nu a mai putut ateriza în zona oficială, unde era aşteptată de un sobor de preoţi în frunte cu Paisie Lugojanul. Până la urma avionul Cesna a primit permisiunea să aterizeze într-un spaţiu de siguranţă, iar preoţii au fost transportaţi până acolo cu un autobus. Aşa se face că Lumina de la Mormântul Sfânt a ajuns cu întârziere la Timişoara.

Foto:oradetimis.ro
După miezul nopţii, P.S. Paisie Lugojanul, alături de soborul de proţi ai Catedralei, a ieşit pe trepterele bisericii aflate în reconstrucţie, iar apoi preoţii au plecat în tradiţionalul tur prin centru, oferind Lumină pentru cei câteva mii de credincioşii.

Având în vedere numărul mai scăzut de persoane, preoţii nu au mai mers până la Operă, ci au scurtat drumul pe lângă Monumentul Eroilor Revoluţiei şi s-au întors pe platoul montat la intrarea în Catedrală.
De aici, Paisie Lugojanul a dat vestea că Mântuitorul Isus Hristos a Înviat din morţi, după ce în Vinerea Neagră îşi dădea viaţa pentru noi.
Înainte de rugăciune, Paisie a ţinut să le spună credincioşilor că în vreme păcatul s-a înmulţit în rândul oamenilor, ca de altfel şi atacurile presei împotriva bisericii.

Având în vedere vârsta înaintată şi starea de sănătate precară, Mitropolitul Nicolae Corneanu, nu a participat la slujba de Înviere din acest an.




