FM Logistic şi-a extins activitatea la Dudeştii Noi, comuna celui mai tânăr primar din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna primarului muzician Alin Nica, Dudeştii Noi (aflată la 17 de kilometri de Timişoara), se dezvoltă pe zi ce trece datorită numeroaselor firme care îşi deschis sedii aici

Una dintre cele mai mari investiţii de la Dudeştii Noi aparţine celor de la FM Logistic, care a inaugurat astăzi cea de-al treia celulă de depozit, de 12.000 de metri pătraţi ajungând astfel la 20.000 de metri pătraţi. Cu această extindere FM plănuieşte să crească numărul de clienţi, depozitul putând fi extins până la o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi.

„La Dudeştii Noi funcţionează peste o sută de firme. E adevărat că pe perioada crizei, ne-au salvat în special cele două din cele mai mari: fabrica de mobilă Rus Savitar şi FM Logistic. Vă daţi seama ce înseamnă ei pentru bugetul local”
, a declarat Alin Nica, cel care a fost la primul său mandat cel mai tânăr primar din România.

Francezii de la FM Logistic a decis să deschidă o filială în România în 2003, la început în Timişoara, cu depozitul Nestle. Curând după aceea, operaţiunile s-au dezvoltat şi FM România şi-a mărit portofoliul de servicii de la depozitare, transport, co-packing şi consultanţă în domeniul lanţului logistic de aprovizionare, în consecinţă şi-a mărit şi portofoliul de clienţi.

„Pe măsura dezvoltării în România, ne-am extins atât capacitarea de stocare, cât şi capacitatea flotei de transport. FM România este o poveste de succes datorită oamenilor, care reprezintă cea mai bună investiţie în companie”, a spus Cătălin Olteanul Heel, manager general FM Logistic România.

De la o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro după primul an de activitate, compania şi-a mărit valoarea afacerii la peste 20 de milioane de euro, are 700 de angajaţi şi peste 80.000 de metri pătraţi suprafaţă de stocare. Depozitarea şi activitate de manipulare reprezintă 48 la sută din venituri, transportul 48 la sută, iar pachetarea de 4 la sută.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite