EXCLUSIV Şpagă în brânză primită de un poliţist, vândută de ofiţerii anticorupţie ca la piaţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupţie au vândut cu 20 de lei un kilogram de brânză oferit şpagă unui poliţist. Mita a fost oferită de un şofer care a fost prins la volan fără permis.

Dumitru Banciu, un cioban prins la volan în apropiere de Lugoj deşi avea permisul de conducere suspendat, a dat şpagă unui poliţist 400 de lei şi un kilogram de brânză. Procurorii anticorupţie i-au făcut un flagrant şi l-au dus la arestare, însă omul a fost judecat în libertate. Cum brânza era probă la dosar, poliţiştii au vândut-o. "Am primit dispoziţie de la procuror să o vindem. Am dus-o la Direcţia Sanitar Veterinară, unde am primit 20 de lei pe ea. Acolo a fost analizată, apoi a fost distrusă. Cei 20 de lei au fost depuşi într-un cont al statului, împrună cu şpaga de 400 de lei", a spus Sorin Hîrşovescu, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie Timiş.

Şoferul a fost condamnat, luni, la două luni de închisoare cu suspendare de Tribunalul Timiş. Judecătorii au dispus confiscare celor 400 de lei, "precum şi suma de 20 de lei, contravaloare brânzei oferită mită agentului de poliţie şi ridicată de la inculpat", se arată în sentinţa judecătorilor Tribunalului Timiş.

Ofiţerii de la DGA Timiş au înregistrat o conversaţie halucinantă între un şoferul care încerca să dea şpagă ca să scape de dosarul penal şi un agent de poliţie, care îi făcea dosarul penal. Dumitru Banciu (foto jos), de 44 de ani, are o stână lângă Lugoj, iar el a fost prins în timp ce conducea o Dacie, deşi avea suspendat permisul de conducere. Convorbirea înregistrată de ofiţerii DGA care au organizat flagrantul a avut loc în sediul postului de poliţie Coşteiu, aflat în apropiere de Lugoj. Ciobanul a fost chemat să dea o declaraţie în 17 iulie, însă el a venit cu şpaga: 400 de lei şi un kilogram de brânză de oaie.



STENOGRAMA CONVORBIRII ÎNREGISTRATE DE OFIŢERII ANTICORUPŢIE

Poliţist: Trebuie să îţi iau declaraţie.
Cioban: Lăsaţi-o dracului de declaraţie! Rupeţi actele!
Poliţist: Cum să le rup?
Cioban: Pe foc, acolo.

image

Poliţist: Îi vară, nu facem focul acuma.
Cioban: Spuneţi cât mă costă, am brânză, am miei, am stână.
Poliţist: Lasă, lasă, aşa, scriem o declaraţie completă acuma, fără ştersături şi mîzgălituri, scriem mai frumos decât data trecută.
Cioban:Spune-mi cât vrei? Cât vrei? Am adus şi o pungă cu brânză. N-aveţi o plasă mai mare pe aicia, să punem brânza?
-------------------------------------------------
Poliţist: Pentru ce vrei să îmi dai brânză?
Cioban: Să rămână închis dosarul.
Poliţist: Îţi zic eventual unde se încadrează fapta. Articolul 87.
Cioban: Şi aia ce înseamnă?
Poliţist: Alineatul 2, infracţiune.
Cioban: Şi ce însemnă aia?
Poliţist: Închisoare.
Cioban: Şi închisoare, pfua, mă duc să caut o pungă pentru brânză.

Pleacă până la maşina aflată în faţa postului de poliţie şi se întoarce cu o pungă mare albastră.

Cioban: Spuneţi cât mă costă? Am patru milioane la mine, e bine, sigur? (Pune banii pe masă- 8 bancnote de 50 de lei)
Poliţist: Pentru ce îmi aduci asta?
Cioban: Ca o floare pentru dumneavoastră, domnu poliţist!
Poliţist: Ca o floare? Pentru ce îmi dai flori? Ca să rup actele? Pentru ce sunt banii? Că îţi place de mine? Îţi place de mine?
Cioban: Ca o floare?
Poliţist: Păi nu sunt pe invers! Încă îmi plac femeile. Pentru ce îmi dai. Spune clar. Pentru ce îmi dai banii? Nu te mai da după degete cu mine.

Cioban: Dar nu mă înregistraţi cu aia?
Poliţist: Nu te înregistrez.
Cioban: Na, pentru asta.
Poliţist: Pentru ce?
Cioban: Să îmi daţi permisul înapoi şi să ziceţi că nu m-aţi prins. Dacă trebuie să dau mai mult, nici o problemă.

Investigaţia procurorilor: cât costă un kilogram de brânză

Procurorii timişoreni au avut de făcut o anchetă dificilă. După flagrant au confiscat brânza, apoi anchetatorii au trimis o adresă la Administraţia Pieţelor din Timişoara ca să afle cât costă kilogram de bânză de oaie, pentru a stabili valoare prejudiciului. „În vederea soluţionării dosarului, vă rugăm să ne comunicaţi care este preţul mediu al unui kilogram de brânză de oaie în pieţele din Timişoara în cursul lunii iunie 2010", se arată în adresa Parchetului de la lângă Tribunalul Timiş.

Administraţia Pieţelor a răspuns: „În vederea soluţionării dosarului vă comunicăm că preţul unui kilogram de brânză a fost de 14-15 lei".

„Eu am vrut să scap de dosarul penal. Nu am vrut să fac rău la nimeni. Mita e o chestie de când e lumea", a spus Dumitru Banciu, care este cercetat în libertate. El a fost trimis în judecată zilele trecute pentru dare de mită, iar procesul său începe în septembrie la Tribunalul Timiş.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Cristian Poelincă pe blogul acestuia!

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite