Dosar penal pentru un timişorean care a fost păcălit cu valută falsă de nuntaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un timişorean riscă să ajungă după gratii după ce a participat la o nuntă. Bărbatul a fost de acord să facă un troc de bancnote cu un alt nuntaş, dar când a vrut să schimbe banii la casa de schimb valutar, omul a aflat că a fost înşelat. 

Oamenii legii au fost solicitaţi să intervină de dimineaţă la o unitate de schimb valutar din Timişoara, unde agenţii de pază au reţinut un bărbat ce prezentase spre schimb o bancnotă falsă.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara l-au găsit pe Florin C., de 43 de ani, cu domiciliu în comuna Giroc, care venise să schimbe două bancnote de 100 de euro. În urma verificărilor efectuate de casieră, una dintre hârtii s-a dovedit a fi contrafăcută. Verificate din nou în prezenţa oamenilor legii, s-a dovedit că cele sesizate se confirmă, astfel că aparatul cu ultraviolete indica fără greş bancnota falsă. Întrebat de provenienţa banilor, bărbatul a declarat că bancnota o are de la o nuntă, unde fără să ştie că se va păcăli a făcut un schimb valutar cu unul dintre nuntaşi.

"Bancnota falsificată a fost ridicată şi confiscată pentru continuarea cercetărilor, în timp ce bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de bancnote false", a spus Daniela Stanciu, purtătoarea de cuvânt a Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst pe platforma "ideilibere.ro": Ţărănimea PRO TV de la "Românii au talent" FOTO+VIDEO

   

image
image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite