Doi elevi au întreținut relații sexuale în toaleta unei școli din Timișoara. Inspectoratul Școlar face o anchetă
0Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu, a declarat, luni, că a dispus, de urgenţă, constituirea unei comisii de control tematic, după ce doi adolescenţi ar fi întreţinut relaţii sexuale în toaleta unei şcoli săptămâna trecută.

Potrivit Inspectoratului Șocal Vrancea, pe 16 septembrie, conducerea Şcolii Gimnaziale nr. 30 Timişoara a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş cu privire la producerea unui "incident grav, petrecut în incinta unităţii de învăţământ, în cadrul căruia doi elevi ar fi întreţinut relaţii sexuale într-unul dintre grupurile sanitare", scrie Agerpres.
Cei doi elevi implicaţi în incidentul de la Şcoala Gimnazială 30 din Timişoara, o şcoală de elită din oraş, au 13 ani şi sunt elevi în clasa a VII-a. Cei doi s-ar fi filmat în timpul actului sexual şi au trimis imaginile colegilor.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a dispus, de urgenţă, constituirea unei comisii de control tematic, cu atribuţii în verificarea respectării normelor legale privind asigurarea siguranţei elevilor în timpul programului şcolar şi în incinta unităţii de învăţământ. Totodată, s-a dispus supravegherea elevilor în spaţiile comune (curte, grupuri sanitare, coridoare etc.); gestionarea incidentului produs şi respectarea obligaţiilor de sesizare a instituţiilor competente, precum și aplicarea măsurilor disciplinare, educaţionale şi de sprijin psihologic prevăzute de legislaţia în vigoare, menţionează o informare de presă a IŞJ Timiş.
În prezent, echipa de control analizează documentele aferente, intervievează persoanele implicate şi verifică respectarea normelor legale aplicabile, precum şi măsurile adoptate de conducerea şcolii imediat după producerea incidentului.