Cum au pierdut sârbii din Timişoara cel mai lung proces de după Revoluţie. 25 de ani de lupte crâncene pe holurile instanţelor pentru Casa cu atlanţi
0
Casa cu atlanţi a reintrat în atenţia opiniei publice la mijlocul anilor ’90, când a fost achiziţionată de controversatul afacerist Mujea Marcelini, condamnat pentru contrabandă cu ţigări.
În colţul Pieţei Libertăţii cu strada Alba Iulia se află o clădire care de zece ani este acoperită de un mesh pentru a nu se vedea degradarea ei.
Se numeşte Casa Makry sau Casa cu atlanţi - cum figurează pe lista Monumetelor istorice. A fost construită în 1803, de un comerciant macedonian, Toma Naum Makry.
În jurul acestei clădiri s-a întins cel mai lung proces de după Revoluţia din 1989. Biserica Ortodoxă Sârbă din Timişoara a încercat, prin trei cicluri procesuale, să recapete proprietatea care a fost ridicată pentru sprijinul ei şi care i-a fost lăsată ca donaţie.
În urma celor 25 de ani de procese, instanţa a deci altceva. Casa cu atlanţi a revenit celor de la firma Indus, manageriat de Mirel Ceulescu, un om de afaceri timişorean, care, în 1996, a pus pe picioare firma Arthema, împreună cu un partener din Italia. Arthema a devenit cel mai mare producător de mobilier de baie din România.
Casa cu atlanţi a reintrat în atenţia opiniei publice la mijlocul anilor ’90, când a fost achiziţionată de controversatul afacerist Mujea Marcilini, condamnat pentru contrabandă de ţigări.Până la acel moment, însă, Casa cu atlanţi a avut o istorie zbuciumată.
Construit de comerciantul Toma Naum Makry
Aşa cum am amintit, Casa cu atlanţi a fost construită de către Toma Naum Makry, care a cumpărat terenul, pe care în anul 1788 încă mai exista o „casă turcească” cu un etaj. Casa Makry are două etaje, curte interioară şi 2.186 metri pătraţi.
La începutul secolului al XX-lea clădirea a fost reconstruită după proiectul arhitectului Lipot Baumhorn. De atunci datează celebri „atlanţi” (personaje din mitologia grecească) care decorează imobilul.
În iunie 1849, prin testamentul întocmit de Persida Stoijkovici, născută Makry, s-a dispus ca după decesul ei, dar şi după ce vor deceda cumnata şi alte câteva rude apropiate, să se înfinţeze o fundaţie care să poarte numele „Makry Stojkovici”. Menirea ei era ajutorarea Bisericii Ortodoxe Sârbe din Timişoara. Mai exact pentru a sprijini misiunea bisericii în asistenţă socială.
În anul 1860, în decembrie, s-a înfiinţat Fundaţia „Makry Stojkovici”, aprobată de guvernul din Voivodina sârbească şi Banatul timişean (unitate administrativă a Imperiului Habsburgic care a luat fiinţă ca urmare a înfrângerii Revoluţiei Maghiare, care a funcţionat între 1898-1860).
Fundaţia a avut menirea de a ajuta persoanele nevoiaşe cât şi tinerii sârbi care au primit burse de studii. Începând din 1912, aici a funcţionat şi Casa Orăşenească de Economii din Timişoara. Fundaţia „Makry” a existat însă şi după trecerea Timişoarei sub administraţia românească.
Mulţumiri “Marei binefăcătoare a comunităţii sârbe”
Toate bune şi frumoase până în 1968, când Fundaţia "Makry" a încetat să îşi mai desfăşoare activitatea „din motive independente de voinţa sa şi a organelor de conducere, a administratorilor, ci din motive de natură politică”, se menţionează în hotărârea judecătorească.
„Dacă Fundaţia <Makry Stojkovici> s-ar fi dizolvat, potrivit legii, succesorul ei ar fi fost Biserica Ortodxă Sârbă. Deoarece în sprijinul misiunii de asistenţă socială a acestei bisericii a fost constituită fundaţia. Au beneficiat de burse numeroşi sârbi, au fost ajutaţi oamenii sărmani. La parter avea spaţii comerciale, iar la etaj locuinţe de închiriat. În testamentul lăsat, redactat în limba germană, se menţionează că din aceste chirii se va întreţine clădirea, se vor plăti datoriile către stat, iar banii ce rămâneau erau folosiţi scopului pentru care a fost creat”, a declarat Snejana Opriş, avocata Vicariatului Sârbesc din Timişoara.
Sub poarta de intrare dinspre Piaţa Libertăţii se află o placă de marmură datată din 1886, cu o inscripţie în limba sârbă: în cinstea proprietarei Persida Stoikovici, născută Makry. A fost ridicată de Vicariatul Ortodox Sârb, în semn de mulţumire pentru donaţia primită din partea Pesidei Stoikovici. Pe placa comemorativă stă scris: “Marei binefăcătoare a comunităţii sârbe”.
Imobilul a fost confiscat de statul român
Ce s-a întâmplat însă în 1968. La magazia de decoruri a Operei (cele două clădiri sunt alipite) s-au desfăşurat unele lucrări necorespunzătoare, cu ciocane pneumatice, fără să se ţină cont de protecţia clădirii vecine administrată de Parohia Sârbă. Aşa se face că s-a surpat tronsonul clădirii dinspre magazia Operei.
„Eram în plin comunism. Să ţinem cont că era şi politica de pauperizare a bisericilor. Avem o arhivă foarte bine pusă la punct, cu toată corespondenţa purtată de paroh cu instituţiile abilitate, să fie ajutaţi să repare clădirea afectată. S-au făcut adrese la Ministerul Cultelor, la Primărie, la Finanţe, s-a solicitat un ajutor, dar mereu s-a răspuns că nu dispuneau de fonduri”, a povestit Snejana Opriş.
În loc de ajutor, în decembrie 1968, imobilul este trecut în mod aberant, deşi era persoană juridică - cu titlul de succesiune vacantă - în prorietatea statului român.
„A fost trecut statul român în C.F. cu titlul de succesiune vacantă. Pentru orice jurist, o persoană juridică nu poate să decedeze, să se poată opera succesiune vacantă. Poate doar să intre în dizolvare, să-şi înceteze activitatea. Trebuie să ne raportăm însă la modul în care era protejată în acele vremuri doar proprietatea socialistă de stat, proprietatea privată nu exisat! Imobilul a trecut în proprietatea statului român, s-au găsit şi bani pentru reparare”, a adăugat avocatul Opriş.
Primul proces pentru retrocedare: 1992
După Revoluţia din decembrie 1989, Parohia Ortodoxă Sârbă din Cetate, încrezătoare că adevărul şi dreptatea trebuie să triumfe, a demarat acţiunea în justiţie, pentru a putea redobândi acel imobil destinat misiunii de asistenţă socială.
„S-au depus nenumărate înscrisuri, au fost audiaţi martori, s-a dovedit cum a fost trecută clădirea la stat printr-un abuz clar”, a arătat Opriş.
Privatizare plină de ilegalităţi la Termovest
În perioada comunistă, în câteva dintre apartamentele de la etajul al doilea, a funcţionat compania de stat care se ocupa de centralele termice.
Tot în perioada în care sârbii aveau demarat procesul civil la Judecătoria Timişoara, pentru rectificarea Cărţii Funciare, în România începeau privatizările. Problemele au apărut după ce Societatea Termovest, proaspăt privatizată, a inclus întregul imobil în patromoniul ei.
„Pentru a se putea vorbi de o privatizare legală trebuia ca acel imobil să fie în patrimoniul societăţii. Dar reţineţi că în clădire funcţionau pe lângă societatea Termovest încă 11 societăţi cu capital de stat şi privat. Să numesc doar câteva: Energovest, Royal, acolo era şi sediul clubul de şah Medicina, jos funcţiona librăria Rebreanu. În plus, procesul demarat de Vicariat în 1992 a fost înscris în Cartea Funciară. Ca atare, era un litigiu, iar în mod legal nu putea cineva să devină proprietar peste noapte. Paradoxal, în timpul procesului se realizează privatizeză şi se intabulează Termovestul în Cartea Funciară. Cu litigiu înscris pe rol, deci ilegal. Un alt aspect, clădire este Monument istoric de categoria A. Să se poată realiza privatizarea celor de la Termovest, era nevoie şi de acordul organelor locale, Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Consiliul Local a refuzat din start să îşi dea acordul, a arătat că mai funcţionează alte 11 socităţi acolo. S-au opus categoric. Consiliul Judeţean şi-a dat acordul iniţial, dar apoi şi-a retras şi ea avizul”, a mai povestit Snejana Opriş.
Decizie aberantă: Sârbii trebuiau să se judece cu statul comunist
Litigiul a durat până în 16 ianuarie 1996. Curtea de Apel a stabilit „o situaţie de necontestat”. „Fundaţia a încetat să îşi desfăşoare activitatea din motive indepedente de voinţa sa...Dacă s-ar fi dizolvat, succesorul ar fi fost Biserica Ortodoxă Sârbă”... A respins însă acţiunea pe o excepţie. Pe motiv că acţiunea Parohiei era prescrisă! Cum vine asta?!
„Noi ar fi trebuit ca în trei ani de zile de la preluarea statului să atacăm acest lucru. În mod logic, în 1968, să te judeci cu statul român era de neconceput. Cine promova o astfel de acţiune probabil că sfârşea la <canal>. După 1989 a apărut decizia Tribunalui Suprem, ca cei în drept să poată să le promoveze. Până atunci nu se puteau îndrepta nimeni asupra statului. Ori acţunea noastră a venit în 1992. Dar pe baza unor excepţii, care paralizează judecarea pe fond a problemei, a fost respinsă acţiunea. În mod firesc trebuia admisă şi nu ar fi urmat toată această situaţie de coşmar”, a explicat Snejana Opriş.
FOTO Panoramio.com
În 1996, Parohia Sârbă şi Consiliul Local Timişoara au cerut Curţii de Apel să spună în ce temei a reuşit să facă intabularea societatea Termovest. Dosarul a fost strămutat la Curtea de la Alba Iulia. „Ne-am judecat până în anul 15 martie 2006 pentru a anula acea privatizare asupra terenului”, a mai declarat Opriş.
Intră în scenă contrabandistul Mujea Marcelini
În acest dosar îşi face însă apariţia un nou proprietar. Societatea Termovest, proaspăt privatizată, a vândut clădirea controversatul afacerist Mujea Macelini, devenit cunoscut pentru contrabanda cu ţigări.
Marcelini a fost condamnat în martie 1998 la şase ani şi şase luni de închisoare pentru păgubirea statului român cu 5,3 miliarde de lei, prin contraband cu ţigări la care a fost părtaş alături de Zaher Iskandarani. Mujea Marcelni a fost eliberat condiţionat în august 2002, pentru bună purtare, după ce executase aproape patru ani din pedeapsă.
Marius Oprea, în vomului “Mafia Arabă în România”, scrie că Mujea Marcelini a cumpărat fraudulos Casa cu atlanţi, “cu ajutorul unui contestat notar public timişorean, Adela Doros, în anul 2007. Casa cu atlanţi, un imens imobil din centrul Timişoarei, aflat pe lista monumentelor şi siturilor istorice, a fost cumpărată de contrabandist în vremurile înfloritoare ale afacerilor sale, deşi la acea dată imensa clădire era revendicată în instanţă de Parohia Ortodoxă Sârbă”, arată Marius Oprea.
“A fost o conivenţă frauduloasă clară între Termovest şi Mujea. Acel contract de vânzare-cumpărare între Termovest şi Mujea menţiona preţul de 1,5 miliarde de milioane, la nivelul anului 1996. S-a achitat 1 milion de lei, urmând să achite diferenţa până în martie, în caz contrar se rezilia contractul. Nu a plătit dar nici nu s-a solicitat rezilierea. A plătit după <n> ani. După ce a fost arestat pentru contrabandă”, a mai spus Snejana Opriş.
Mujea vinde Casa Makry la firma Indus
Interesant este că Mujea Marcelini a rămas proprietar şi după ce a ieşit din închisoare, dar apoi reuşeşte să vândă Casa cu atlanţi, în anul 2004. Cumpărător firma Indus, în care unul dintre asociaţi este Mirel Ceulescu.
“În acel dosar au fost păriţi şi Mujea Marcelini şi firma Indus, care a cumpărat de la Mujea. Acel litigiu pornit era notat în C. F. În 2004 s-a vândut însă la Indus de către Mujea. Ştiind de problemele lui Mujea cu justiţia, am făcut demersuri să nu ajungă să fie vândută la licitaţie, ca obiect litigios, mai cu seamă că era litigiu asupra ei. Erau notate litigiul asupra terenului, cât şi solitarea din partea Vicariatului, că era revendicat în temeiul legii 94 din 2000”, a explicat Opriş.
Biserica Ortodoxă Sârbă a putut deschide proces pe o nouă speţă: Statul s-a preocupat să restituie clădirile luate abuziv de la cultele religioase.
“Am notat şi această solicitare în C.F., l-am notificat prin executor judecător pe Mujea să nu vândă că este revendicată clădirea. Ordonanţa 94 spune că după ce s-a făcut notificarea că face obiectul unei revendicări toate vânzările, înstrăinările, ipotecările imobilului sunt nule. Nu se poate spune că nu s-a ştiut că cumpără un bun litigios. Cumperi ceva şi ştii că acel obiect ar putea să ţi se poate lua. În contractul de vânzare Mujea – Indus se stipulează că în cazul în care Mujea va pierde procesul va restuitui reacatualizat suma de bani. Indirect, ne-am trezit cu mai mulţi adversari. Direct interesaţi să se menţină situaţia aşa”, a mai dezvăluit Snejana Opriş.
Cei de la Indus, după ce au cumpărat clădirea de la Marcelini, au închiriat-o. Mai puţin apartamentele de la etaj, din cauza stării avansate de degradare.
În 2006 începe al treilea ciclu de procese
În 15 martie 2006, Parohia Sârbă demarează al treilea ciclu procesual. Au urmat aproape zece ani de judecată, timp în care în România au apărut noi şi noi legi, ordonanţe, portiţe, iar iţele procesului s-au încurcat rău.
„Fiind interesul atâta de mare, au fost o sumedie de avocaţi care au inventat o grămadă de excepţii. Că Parohia nu are calitatea procesuală activă, că nu are interes... toate excepţiile din Codul de procedură l-au invocat. Dar instanţa care a judecat anularea privatizării asupra terenului a procedat corect. A unit excepţiile cu fondul cauzei, s-a pronunţat pe fond, şi a stabilit că privatizarea e nelegală, iar clădirea nu era în patrimoniul Termovest, că nu şi-au dat acceptul organele abilitare, ca atare trerenul a revenit în proprietatea statului român. În 2005 a apărut o nouă lege cu completări şi modificări la legea de bază a Fondului Funciar.
A fost şi Ordonanţa din 2000, cu restituirea clădirilor luate abuziv de la biserici. Legea specială avea expres o prevedere prin care se putea solicita constatarea nulităţii actelor de privatizare, realizate cu încălcarea legilor. Exact cazul nostru. Am solicitat restituirea construcţiei. Am început să ne judecăm pe fiecare excepţie. Termovest, în martie 2006 a fost deja radiată din Registul comerţului. Deci, între 2006-2012, fiecare exceptie au fost reluată. Au fost trei cicluri procesuale. Tribunalul Timis, Curtea de Apel, Înalta Curte, care ne-a dat nouă dreptate. Ei au făcut recurs, li s-a respins recursul, în al doilea ciclu. Octombie 2014, acele excepţii au fost tranşate. Ne-au dat câştig de cauză, că ei nu au avut niciun interese să se judece pe esenţa problemei”, a mai spus Snejana Opriş, avocatul Parohiei Sârbeşti.
Răsturnare de situaţie
În 2014, Înalta curte trimite dosarul înapoi la Tribunal. Reprezentantul Parohiei Ortodoxe Sârbe susţine că din toate excepţiile a mai rămas "prescripţia dreputului la acţiune".
„Au spus că am pornit târziu judecata. Curtea Constituţională a constatat ca fiind neconstituţională o primă prelungire a termenului de revendicare a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase. A declarat neconstiuţionale mai multe legi. Trebuia fiecare caz analizat în parte. În cazul nostru, a fost o fraudă la lege, pentru că statul nu a vândut Termovestului nimic. După zece ani, în 12 ianuarie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, defintiv şi irevocabil, calitatea de proprietar a firmei Indus, fiind respins recursul declarat de Biserica Ortodoxă Sârbă. Am pierdut pe exceptie, că nu este constuituţional un text de lege, dar noi nu ne-am intemeiat doar pe aceata lege, ci pe mai multe”, a adăugat Opriş.
Deşi există o decizie “defintivă şi irevocabilă” a instanţei superioare, sârbii susţin că războiul nu s-a încheiat.
“Tot ce pot să spun este că comunitatea sârbă, pentru care imobilul are o valoare sentimentală, nu va renunţa aşa uşor. Vom studia şi analiza ce este de făcut legat de caz. Problema este că e strigător la cer ce s-a întâmplat. Înţeleg că a fost comunismul, când cultele erau defavorizate, li s-au luat proprietăţile. Dar acuma? Când edificăm un stat de drept, când există legi de reparaţie, când toata lumea a sperat că lucrurile vor merge firesc, normal... Nici nu pot comenta. Nu am argumente juridice. Dacă aşa merg lururile, noi avocaţii vom fi nevoiţi să facem un contract cu Asociaţia <Mama Omida>, pentru a putea afla când legea pe care pornim va fi declarată neconstituţională”, a încheiat Snejana Opriş.
„Din ‘92 şi până acuma, această clădire a fost aproape numai în procese şi litigii”
Când unii plâng, alţii râd. Câştigătorii, cei de la Indus, sunt fericiţi în urma deznodământului final.
“Noi suntem din 2004 proprietari. Procesele au început în 1992. S-au finalizat în 1996, după care au început altele. În 2006 au început din nou altele. Tot timpul au apărut noi şi noi modificări legislative, a fost perioada aceia în care s-au găsit tot felul de portiţe să se mai retocedeze una alta. Cu apariţia fiecărui act legislativ s-a găsit o portiţă şi pentru acest imobil. Din ‘92 şi până acuma, această clădire a fost aproape numai în procese şi litigii. Nu e de comentat decizia instanţei. Deocamdată există o minută, dat sentinţa va fi motivată de către Înalta curte şi sunt convinsă că au motivaţii foarte bine întemeieate pentru decizie”, a declarat Paula Romoşan, asociată la firma Indus.
Vor începe lucrări de restaurare
Reperzentanţii firmei Indus au anunţat că vor începe lucrările de restaurare după ce au depus o cerere la Primăria Timişoara pentru a obţine autorizaţie de construcţie pentru reabilitarea faţadelor şi au primit aviz şi din partea Direcţiei Judeţene de Cultură.
„A fost un proces greu pentru toată lumea, dar trebuia dus la final. Pentru că luptându-ne aşa, riscam ca imobilul să se prăbuşescă. Nu am avem autorizaţie de construcţie pentru nimic. Avem avize pentru gaz, clădrea nu are gaz, avize refuzate pentru înlocuirea tâmplăriei, nu mai vorbim de faţadă. Meshul a fost pus să protejeze şi trecători şi faţada. În 2007 am reuşit să obţinem o autorizaţie pentru lucrări de urgenţă, când s-a dat jos ce stătea să cadă şi s-a dat cu o soluţie care să conserve faţada. S-a distrus şi mash-ul vechi, care a fost înlocuit”, a mai spus Romoşan.
FOTO capură Zyraxes1
Faţă civilizată pentru Timişoara Capitală Culturală Europeană
Casa cu atlanţi va intra într-un proces de renovare, consolidare, dar lucrările vor fi de durată, susţine Paula Romoşan.
„Avem de lucrat la partea de proiectare, trebuie obţinut un PUZ, aviz de la monumente, vor dura lucrările. Deocamdată vom reface faţada şi acopereşiul. Vom vedea apoi... Îmi doresc ca în 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, imobilul să aibă o imagine mai mult decât decentă”, a mai declarat Romoşan.
Parterul clădirii va rămâne destinat pentru comerţ, la primul etaj vor fi birouri şi spaţii de închiriat. Proprietarul nu ştie încă ce vor face la etajul doi, unde momentan nu se poate locui, fiind destul de degradat.
Citiţi şi:
Restaurarea unei clădiri emblematice din Timişoara: „Le spun turiştilor că văd două jivine. Cândva au fost lei“
FOTO Singura clădire cu aspect de arhitectură Gaudi din Timişoara, construită acum 110 ani, îşi poate recăpăta strălucirea
FOTO Piaţa Libertăţii din Timişoara a căpătat o faţă nouă
FOTO Cum arată cea mai bizară piaţă din centrul istoric al Timişoarei, cu puţin timp înainte de inaugurare
Încep să fie renovate clădirile istorice de pe bătrâna stradă Eugeniu de Savoya din Timişoara
FOTO Casa Brück - o felie din cea mai frumoasă clădire din Timişoara
FOTO Excepţionala realizare a arhitectului-minune Szekely Laszlo străluceşte din nou în Piaţa Unirii
Se încarcă comentariile...
