Castelul Huniade din Timişoara are proiectant pentru restaurare, consolidare şi punere în valoare

0
0
Castelul Huniade din Timişoara
Castelul Huniade din Timişoara

Proiectul tehnic pentru restaurarea, consolidarea şi punerea în valoare a Castelului Huniade, azi Muzeul Banatului, intră în curând în lucru.

Una dintre cele mai valoroase clădiri istorice din Timişoara, considerată şi cea mai veche, Castelul Huniade, construit între 1307 şi 1314 şi reconstruit între 1443 şi 1447, va intra, în sfârşit, în reabilitare după mai bine 15 ani de tărăgănare. 

Primul pas este realizarea proiectului tehnic pentru restaurarea, consolidarea şi punerea în valoare a Castelului Huniade, azi Muzeul Banatului, care intră în curând în lucru. 

Licitaţia publică derulată de Consiliul Judeţean Timiş s-a încheiat, contractul fiind adjudecat de către Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, la o sumă de 1.5 milioane lei.

“Serviciile care fac obiectul contractului vizează proiectul tehnic de execuţie (PT), documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi organizarea execuţiei lucrărilor (DTAC şi DTOE), detalii de execuţie (DE) şi asistenţa tehnică din partea proiectantului. Prestatorul va avea la dispoziţie şapte luni pentru a finaliza documentaţia, plus alte 36 de luni alocate asistenţei tehnice pe perioada lucrărilor efective. Proiectul tehnic va trebui să detalieze, printre altele, lucrările de restaurare, consolidare, reparaţiile structurale şi modificările funcţionale necesare”, a anunţat CJ Timiş.

Cu ocazia săpăturilor arheologice din anul 2009, în curtea interioară a Castelului s-au descoperit ruinele unui donjon, a cărui perioadă de edificare a fost estimată a fi secolul al XIV-lea. Important de menţionat este că proiectul tehnic va trebui să ţină cont de necesitatea punerii acestuia în valoare.
 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Castelul din centrul Timişoarei, construit în Evul Mediu în şapte ani şi reabilitat fără succes de 15 ani

FOTO VIDEO Castelul medieval al Timişoarei. Reşedinţa regelui Carol Robert de Anjou, locuinţa lui Ioan Huniade, casă pentru Selim Paşa

Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: „Din viaţa Castelului”

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite