Audieri maraton şi ponturi false în cazul jafului armat de 70.000 de lei de la BRD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii care anchetează dosarul au muncit chiar şi în noaptea dintre ani. Încă nu se poate vorbi despre un cerc de suspecţi sau de un portret robot. Anchetatorii au redus numărul scenariilor posibile privind jaful, însă încă nu a fost exclusă varianta unei complicităţi din interior. La 112 se primesc numeroase ponturi false privind atacatorii.

Oamenii legii nu renunţă atât de uşor la găsirea celor două persoane care au dat lovitura, în 30 decembrie, la o unitate BRD de pe Calea Aradului din Timişoara. Cu toate că vestea nefuncţionării camerelor video ale unităţii i-a demoralizat pe poliţişti, aceştia au muncit şi în noaptea dintre ani.

Atât pe 31 decembrie, cât şi pe 1 ianuarie, cele două casieriţe, paznicul, respectiv clienta băncii care a asistat la scena jafului armat, au fost invitate la audieri. Tocmai pentru că exista şansa ca primele audieri, la doar câteva minute, de la comiterea jafului oamenii să fie încă prea şocaţi.

Investigaţiile continuă la locul unde a avut loc jaful

Surse din rândul anchetatorilor spun că ancheta nu a înaintat prea mult, singurele noutăţi fiind că din cele cinci piste urmărite de poliţişti, doar 3 rămânând în continuare posibile scenarii. Printre cele trei variante se află şi o posibilă complicitate între angajaţii BRD şi cei doi atacatori.

Pe de altă parte, prima oferită de Inspectoratul General de Poliţie face mai mult rău decât bine anchetei. Cei 300 de euro oferiţi pentru orice informaţie care ar putea duce la prinderea celor doi necunoscuţi au trezit interesul timişorenilor. Astfel, la 112 au fost primite mai multe ponturi, decât informaţii exacte, poliţiştii fiind puşi pe drumuri degeaba. Un astfel de apel anunţa prezenţa unei dubiţe suspecte în apropiere de Uzina de Apă.

Investigaţiile continuă la locul unde a avut loc jaful

Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au sperat că vor da peste microbuzul albastru cu geamuri fumurii care a fost văzut la locul jafului, dar realitatea a fost alta. Pontul i-a dus pe anchetatori la un microbuz albastru, cu geamurile sparte, care era abandonat de luni bune pe respectivul teren privat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite