Au fost capturați și trimiși în arest preventiv afganii care au atacat polițiștii de frontieră VIDEO
0Cu toții au fost duși joi, 2 mai, la audieri, la Tribunalul Timiș, cu propunere de arestare preventivă. Cei trei afgani acuzați că i-au rănit pe polițiști aveau drept de ședere în România.
Trei cetățeni afgani, călăuze pentru migranți, au fost reținuți în urma unei operațiuni de amploare a poliției, după ce doi polițiști de frontieră au fost înjughiați, miercuri dimineața, 1 mai, pe Autostrada Vestului.
Printre cei prinși este și șoferul de taxi care a transportat migranții până pe autostradă, de unde aceștia urmai să urce într-un TIR.
Cu toții au fost duși joi, 2 mai, la audieri, la Tribunalul Timiș, cu propunere de arestare preventivă. Cei trei afgani acuzați că i-au rănit pe polițiști aveau drept de ședere în România.
Vă reamintim, polițitșii de frontieră au fost înjunghiați după ce au încercat să-i rețină pe traficanți și pe migranții prinși în flagrant, pe autostrază, în zona localității Orțișoara.
„Persoane implicate în activitatea de migrație ilegală au încercat să fugă, însă polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora. Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase 13 focuri de armă. Opt migranți și o călăuză au fost retinuți, iar în prezent se continuă căutarea celorlalte două persoane suspecte de călăuzire. Pentru depistarea acestora, s-a organizat un dispozitiv de căutare, folosindu-se în acest sens inclusiv echipamente de tip dronă și o autospecială cu termoviziune. Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș”, au transmis cei de la Poliția de Frontieră.
Afganii au reușit să fugă, dar au fost capturați după o zi de căutări, în care s-au folosit drone și chiar un elicopter.